La vârsta a 2-a

Mă gândeam acum câteva ore la mama mea. De aici mi-au trecut prin minte tot felul de întrebări. Mama îşi petrece toată ziua acasă. Nu mai lucrează de mulţi ani, deşi e tânără (în sensul că nu a ieşit la pensie datorită vârstei, ci a sănătăţii…). Mă gândesc la cum stă în casă o zi întreagă, zi de zi, an de an… Iese rareori, când mai merge la spital ori să facă piaţa. Asta vara… Iarna refuză tot mai mult să iasă, aşteaptă să aducă tata tot ce îi scrie ea pe o foaie sau îi spune la telefon.

Ce e bine e că stăm la casă. Mai iese în curte, chiar dacă nu ar vrea trebuie s-o facă, cel mai des din cauza lui Karis. Totuşi, nu se plictiseşte? Să te uiţi la televizor o zi întreagă, să mai vezi ce faci prin casă, eventual în bucătărie. Dar totuşi…

Oare dorinţa noastră de socializare, nevoia de comunicare, de mişcare, se manifestă doar când suntem tineri? De la 35-40 de ani încolo simţim nevoia să ne refugiem în casă?

Şi eu sunt destul de…comodă. Îmi place să mă răsfăţ în casă, în special într-o zi friguroasă de iarnă. Dar am şi momente în care simt nevoia să ies, să fac ceva, să vorbesc şi cu altcineva decât cu ai mei sau prin telefon.

Vă vedeţi pe la 50 de ani lenevind în casă zi de zi, cu rare excepţii? Dacă nu aţi lucra (hai visaţi, gândiţi-vă că veţi fi plini de bani şi nu veţi fi nevoiţi să lucraţi 😀 ) aţi petrece ziua în faţa televizorului sau cu o carte în mână? Sau aţi căuta să lucraţi totuşi ceva acasă (să tricotaţi, să reparaţi diverse – în cazul bărbaţilor de cele mai multe ori, să aveţi grijă de nepoţi etc)?

Un alt idiot stăpân de câine.

Mi-a povestit mama acum 5 minute de o ştire de dimineaţă. Un nebun idiot, că altfel nu pot să-l numesc, dintr-un sat, şi-a legat câinele de gard după ce i-a mâncat o găină. Dar l-a legat în aşa mod încât să nu poate sta jos câinele. Mi-a explicat mama că stătea cumva urcat pe gard cu lăbuţele din faţă şi cu capul ridicat, ca să nu fie sugrumat.

L-a ţinut 2 zile aşa, fără să-i dea mâncare. Vecinii au încercat să-i dea drumul dar omul îi alunga. Într-un final au chemat poliţia, dar şi vecinii proşti, ce dracu n-aţi chemat mai repede pe cineva sau să-i daţi voi drumul, chit că cretinul ăla mornăie să nu faceţi asta?

E un suflet acolo fraţilor, nu e un obiect. Nu s-a legat un lemn de gard în modul ăla de se putea spânzura. S-a legat un animal care are suflet, care mişcă, are nevoie de apă, de mâncare. E câine, ce dracu. Şi dacă ţi-a mâncat o găină, de ce crezi c-a făcut-o? Că era probabil cu burta prea plină de la câtă mâncare i-ai dat nu? Prostule!

Cică a spus că vroia să-l înveţe minte să nu mai mănânce găini. Şi apoi că vroia să-l chinuie lent, sau ceva aşa. Ce te-aş lega şi eu de-un copac şi să te ţin aşa, nu doar 2 zile…

Din păcate, câinele nu are mari speranţe. E dezhidratat… Mama a spus că era aşa frumuşel, roşcat…

Mă gândesc la scumpa mea Karis. Eu stau la casă şi am avut odată nişte răţuşte mici, scoase de la incubator. Îi plăcea tatei să se ocupe cu asta. Fiind micuţe, stăteau prin curte. Karis se minuna când le vedea şi încerca să se joace cu ele, le împingea cu botul (care nu e chiar micuţ ). Unele au murit, dar nu o să mă apuc să o tai pe Karis sau eu ştiu ce.

Nu spun că a fost ok ce a făcut, dar nu are mintea noastră, să se gândească că îs mici şi fragile. S-a întâmplat, data viitoare am ţinut minte să nu o lăsăm în preajma lor. Dar Karis e încă vie şi bine îngrijită. Despre căţelul de la ştiri nu se poate spune acelaşi lucru…

Minunile României – Reloaded

Minunile României, din punctul meu de vedere. Nu, nu voi spune de minunile acelea alese, votate, nominalizate: case, statui, clădiri, biserici, cimitire, lacuri etc.

1. Mâncarea tradiţională. Ahh, ce poftă mi se făcu. Cine nu visează la nişte sărmăluţe cu foi de varză, cu mămăliguţă caldă şi smântână? Cine nu adoră friptura bunicii, când se adună toate neamurile la ţară? Când eram mică şi se făceau mesele afară, la buni, vara, era un deliciu. Sunt atâtea mâncăruri, modificate oarecum de fiecare regiune în parte. Dar şi în asta constă noutatea. Dacă merg în Oltenia acum şi mănânc ceva cunoscut deja de aici, nu voi simţi chiar acelaşi gust. Fiecare regiune îşi pune amprenta sa.

2. Relieful României. Norocoşi suntem! Avem munţi. Avem mare. Avem dealuri, câmpii, luncă, Dunărea. Gândiţi-vă la Moldova. Doar dealuri joase şi câmpii. Altitudinea maximă la ei e până în 450. La noi depăşeşte 2500. Şi ai de unde alege.

3. Scriitorii. Îmi place Eliade în mod deosebit. Îmi plac şi poeziile lui Eminescu, dar şi ale lui Bacovia, deşi par la poluri opuse 🙂 Gingăşia de la Eminescu faţă de pesimismul lui Bacovia.

“Liceu, cimitir al tinereţii mele…”. Eh, la mine nu a fost chiar aşa 🙂

Am menţionat doar 3 scriitori, dar sunt mulţi cu care ne mândrim.

4. Gimnastica. În general sportul, sunt câteva sporturi în care ne-am afirmat. Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Leonard Doroftei, Ilie Năstase, Ţiriac ş.a

5. Sărbătorile şi obiceiurile. Crăciunul, Paştele… Chiar dacă suntem atei sau mai puţin credincioşi, toţi simţim sărbătoarea. Poate doar pentru că toţi în jurul nostru se agită atunci, poate pentru că ne bucurăm şi noi, trecem toţi prin modificările din preajma sărbătorilor, tradiţiile, colindele, dusul coşului la biserică la sfinţit de Paşte şi altele.

Acestea mi-au venit în cap acum. Completaţi şi voi, cine doreşte, cine pofteşte.

O lume minunată…

Unele lucruri petrecute în ultimul timp, şi nu doar ele, m-au determinat să mă întorc şi mai mult cu gândul şi cu inima către copilărie. M-au făcut să zâmbesc mai mult, să o gust din nou, aşa cum e ea.

Ce ştie un copil? Prea multe nu, deşi sunt şi excepţii, în comparaţie cu un adult cu experienţă. Dar un copil poate să plângă acum de se prăbuşeşte cerul pe el, iar în secunda următoare să-şi uite supărarea, să zâmbească şi să fie toată lumea a lui. De multe ori, trăieşte în lumea lui şi doar a lui…Se bucură de visele lui…Iar când iubeşte te îmbracă în toată dragostea lui..

Dacă ar fi să analizăm rece toate acestea, am trage concluzia că multe lipsuri are copilăria, că e nedesăvârşită, că e săracă, plină de naivitate, de banalităţi. Dar copilul face ca cele mai simple lucruri să capete valoare, cele mai banale să aibă sens.

Nu vreau să analizez teoretic toate acestea. Doar m-au copleşit aceste gânduri. Să nu spuneţi că, da, dar copilul trăieşte în lumea lui imaginară, a poveştilor şi asta nu e deloc reală. Nu o fi reală, cuvânt cu cuvânt, parte cu parte, dar ceea ce simte şi trăieşte copilul când se cufundă în lumea poveştilor e cât se poate de real.

Recunosc… Am greşit, pentru că m-am referit doar la copii… Unde e graniţa care desparte copilăria de restul vieţii? Trebuie neapărat să fie? Să punem un hotar, dincolo de care să devenim pietre? Auzim pe mulţi că vor să se bucure şi să-şi trăiască viaţa din plin, unii într-un fel, alţii în altul… Dar nu te poţi bucura cu adevărat de ea, decât dacă o trăieşti ca un copil…

Unii, auzind aceste afirmaţii, ar începe să arate imperfecţiunile copilăriei. Dar asta, doar dacă nu observă că nu la mintea de copil mă refer, cu toate că şi mintea el şi-o uneşte cu sufletul… Da…Un copil gândeşte mai mult cu sufletul… Vor spune alţii că nici asta nu e bine… Vor spune, cumva, pe bună dreptate, că de multe ori pierd cei care gândesc aşa. Dar asta nu înseamnă că e un lucru rău, ci că nu e folosit aşa cum ar trebui…

Poate că nu numai unele pretexte m-au făcut să mă cufund în lumea copilăriei, ci şi zăpada, care prevesteşte Crăciunul…

Un om și o piatră. și povestea lor

Stăteam zilele trecute în Iași și mă gândeam departe. Aveam în gând oameni pe care i-am îndepărtat de lângă mine sau care simt că se îndepărtează încet. Nu am încercat să caut motive sau scuze, ci doar am simțit că pierd niște oameni, atât. În unii am avut încredere, în alții nu, iar câțiva i-am considerat prieteni buni.

În fine. Din ideea asta, s-a născut snoava, pilda sau povestea următoare:

Un om a lovit o piatră și aceasta n-a zis nimic. O piatră a lovit un om și acesta a deschis gura. Morala:în piatră poți avea încredere

Notă:nu vă gândiți la două obiecte fizice, un om și o piatră, ci gândiți-vă mult mai adânc…

Have a nice day!

Alarmă de incediu

Am rețeta cea mai bună. O foaie albă, fie ea și virtuală, o tastatură neagră murdară și multă voie bună sau nu chiar, dar un dor teribil de scris. Mi-aș dori ca ideile să curgă ca timpul. Fiecare secundă să fie o nouă idee. Dar totuși unde am ajunge, dacă ar fi așa? Departe, poate am ajunge acolo, chiar.

Am scris 3 rânduri care în mod cert nu-ți vor schimba viața. De fapt nici măcar titlul nu te va atrage să citești ce scrie aici. Te chinui, dar nu realizezi de ce. Probabil ți-e foame sau ești de la casa de copii. Știai că îmi place mai nou să văd oameni triști? Sau crispați? E noul meu hobby, dar cel mai bine mă simt când văd un om. Un om adevărat, nu toate copiile astea ieftine (nu neapărat chinezești) ce umblă prin oraș.

Afară bate vântul, iar lumea se grăbește către nicăieri. Șefii tot șefi sunt. Atunci când te aștepți mai puțin vin să te pună la muncă.De aia mi-am iubit întotdeauna șefii. De fapt nu i-am iubit. De fapt mi-au plăcut toți șefii pe care i-am avut, mai puțin unu singur.Ăla, a ajuns șef dintr-o greșeală…

Mi-e dor de liceu, dar asta va fi tema următorului post. Acum plec la o conferință ….

2 zile de respiro

De fapt mai e o zi de lenevit. Ieri am fost prin Braşov mai toată ziua. A fost frumos. Braşovul e un oraş minunat! Pentru prima dată am ajuns şi pe Tâmpa(din lipsă de timp, am urcat cu telecabina).De acolo vezi tot Braşovul. Toţi oamenii par nişte pete văzuţi de la 960 de metrii.

Ce să vă mia zic… e aşa de plăcut seara la munte. De exemplu, aseară am stat într-un hamac timp de două ore şi m-am gândit departe, chiar am şi aţipit puţin. Mâine începe o nouă tabără. Wish me luck!!

O zi minunată vă doresc!

Metode de a introduce codul de deblocare pe telefon

Majoritatea telefoanelor afișează mesajul „SIM Network Unlock PIN” sau „Enter network lock control key” atunci când în telefon este introdus un SIM dintr-o altă rețea, diferit de furnizorul de rețea original. Și există, de asemenea, un câmp desemnat unde să introduceți codul.

Dar, uneori, acest mesaj nu este afișat. În schimb, telefonul dvs. poate afișa pur și simplu mesajul „Blocare rețea” sau „Network Lock” sau „Network unavailable”, fără câmp unde să introduceți codul. În eventualitatea ca telefonul dvs. să nu solicite codul de deblocare a rețelei, există câteva metode care pot fi utilizate pentru ca mesajul „SIM Network Unlock PIN” să fie afișat.

Pentru generarea unui cod aveti nevoie de un serviciu precum cel oferit de smartunlock, bazat pe codul imei al telefonului. Trebuie sa introduceti codul imei si apoi veti obtine un cod de deblocare gratuit.

Samsung nu cere codul de deblocare
Metoda #1: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați #7465625*638*# După ce vi se solicită codul, introduceți codul de deblocare din 8 cifre.

Metoda # 2: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: #7465625*638*COD#

Metoda nr. 3: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: #0111*COD#

LG nu cere codul de deblocare
Metoda #1: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați 2945#*număr de model#. De exemplu, dacă ai un LG Prada P940 introduceți 2945#*940# sau dacă aveți un LG Optimus L3 E400 introduceți 2945#*400#

Metoda # 2: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: 2945 # * 71001 #

Metoda # 3: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: *#865625#

Motorola nu cere codul de deblocare
Metoda # 1: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați # 073887 *

Metoda #2: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: #786074*

Buna. Sunt eu!

Cerul de la munte e superb.Când eşti în inima muntelui, totul pare altfel, chiar şi timpul. Nu mai este aceeaşi presiune ca de obicei, ci timpul este diluat, se scurge încet, după o regulă numai de el ştiută.

Azi, aş fi vrut să-l întreb. Eram curios. Priveam cerul înstelat pe la vreo 11 şi speram să fie încă 10. Persoana de lângă mine vorbea încet, calm, cu multe pauze în vorbire, exact cum trebuia. Ni s-au alăturat mai mulţi şi iarăşi am uitat noţiunea timpului. Sunetul de chitară ne mângâia urechile.

Eram cu toţii fericiţi. Timpul a trecut, au mai rămas câteva ore… mai e una şi gata, jocul s-a terminat, e timpul să devin altceva sau altcineva…

Culisele…

Citeam mesajul unei persoane cunoscute recent şi am căzut pe gânduri…

Ce se întâmplă în culise, rămâne în culise

Dar nu şi în România… Sună frumos în teorie, dar e aşa de greu în practică. Deseori, tind să cred că bârfitul este un sport naţional în România, că întotdeauna cineva care este în aceeaşi echipă cu tine, va face totul ca să afle ceilalţi, probleme survenite pe parcursul derulării sau înainte de derularea proiectului…

Îmi place teatrul, dar cel mai mult îmi place atmosfera din culise. Emoţiile de acolo copleşesc liniştea, dar când actorii intră pe scenă şi joacă emoţiile dispar, rămânând undeva prin culise…

Chiar şi la şcoală/facultate, înainte de un examen.. emoţiile rămân în culise…

De fapt, dacă n-ar fi culisele totul ar fi un haos. În fiecare zi, la fiecare pas trecem prin culise, nu am putea trăi …

Chiar atunci când îi zici unui prieten, “rămâne între noi”, tot creezi “culise”..

Auzi cititorule, culisele există pentru că altfel nu ar avea sens viaţa… Viaţa e un mare spectacol, dar încurcate-i mai sunt culisele…