… cei care se joacă cu tastele 1 şi 2 (în ordinea 112).
Ştiţi cum e să aşteptaţi minute buuune după o salvare pe care aţi chemat-o prin apel telefonic, din cauza unei urgenţe? Nu ştiţi? Vă spun eu. Staţi cu inima la gură, mai ales dacă e un caz foarte grav. Chiar dacă trece 1 minut până când vine salvarea aia, nu simţiţi un minut. Simţiţi mii de secunde care se scurg leeeeent şi simţiţi că în fiecare din secundele acelea se poate întâmpla ceea ce încercaţi să evitaţi prin apelarea salvării.
Atunci… de ce dracu vă jucaţi cu apeluri inutile?
Ştiţi că un om poate să moară în minutele alea, doar pentru că voi aţi sunat cu câteva secunde înainte dând o alarmă falsă? Da` sunteţi bolnavi la cap oamenilor! Ce satisfacţie, ce amuzament iese din treaba asta? Că aţi pus pe drum aiurea o ambulanţă care poate era mult mai utilă în alt loc?
Mi-aş dori să-mi duc nervii până la capăt şi să vă urez şi vouă să treceţi prin disperarea descrisă mai sus. Dar nu pot. Că pe lângă disperarea voastră, e suferinţa bietului om bolnav, care nu merită aşa ceva în urma prostiei voastre. Gândiţi înainte de a face ceva. Aruncaţi-vă în cap, poate va fi mai amuzant.