O prietena mi-a spus astăzi, legat de pauza mea din blogosferă:

Daca simti nevoia sa o iei, ia-o.

Am luat-o… Şi probabil ar mai fi fost şi azi pauza, dar uneori viaţa nu e aşa cum am vrea noi. Şi am nevoie de blog… De acel blog pe care l-am creat în mai, anul trecut, care era umărul pe care mă puteam plânge şi tovarăşul secret şi tăcut, martor la întâmplările din viaţa mea.

Dacă e să aveţi un moment prost (prin prost a se citi deprimant, greu de depăşit), vă doresc să-l aveţi seara/noaptea. Unii spun că noaptea e cel mai bun sfetnic. De acord… Cu excepţia nopţii trecute… Alţii spun că noaptea te apasă mai rău toate, e mai deprimantă şi în loc să te scoată din starea grea, te afundă mai rău. De acord şi cu asta… Însă noaptea măcar ai intimitatea ta în care te poţi ”mişca” cum vrei, tu sau rezultatul emoţiilor tale.

Când eşti nevoit să duci şi ziua starea din noapte, e naşpa… Naşpa e puţin spus, însă nu obişnuiesc să folosesc cuvinte mai dure, dar totuşi potrivite acum. Vă imaginaţi voi oricum…

Nu ştiu cum au trecut astăzi orele la şcoală. Am fost paralelă… Mi-am mai revenit pe la sfârşit un pic, când făceam haz de necaz de lucrarea la fizică (la care o să mă mândresc cu o altă frumoasă notă sub 5). Oricum, o mulţime de lume în jurul meu, în clasă… nu, n-a fost deloc simplu. Blonda care mă întreba de 2 ori într-o pauză ce-i cu mine…

Mulţumiri speciale căştilor care au reuşit să mă mai salveze de zgomotul din jurul meu. Chiar dacă era zgomot adresat mie… Şi totuşi, melodiile de la Bon Jovi nu mi-au făcut ziua mai roz…

Dar a trebuit să ajung şi acasă într-un final. Teoretic scap mai ieftin, e doar mama. Practic… regret că nu am cheie la uşa de la cameră. Cum să fac să fiu singură ziua? Eu cu mine, ”mine” cu eu… Şi 1000 de gânduri…