Cel mai frumos cadou?

Mi-e greu să aleg cel mai frumos cadou primit. Nu consider cel mai frumos a fi ceva cumpărat, gata pregătit, din magazin, pus într-o cutie şi gata. Acelea sunt cadouri… utile, poate draguţe, poate necesare. Dar nu unul care să rămână în suflet.

Am mai scris undeva că eu prefer cadourile personalizate. Să fie ceva creat, ceva la care să nu te poţi răzgândi în ultimul moment să nu mi-l mai dai mie ci lui x. Că e special creat pentru mine, lui x nu i se potriveşte. Asta le lipseşte cadourilor standard din magazin. Aici ar putea intra o casetă video care să cuprindă anumite amintiri sau un album foto cu diferite texte reprezentative.

De Crăciun mi-aş dori ceva ce… nu îmi poate da nimeni. Ca să aduc un spirit religios, cum e şi Crăciunul asociat cu religia, aş spune că doar Dumnezeu ar putea. Mi-aş dori o schimbare mare, pe care o aştept de mulţi ani, la mama. Ştiu că şi ea ar vrea, dar spune că nu poate… Mi-aş dori o linişte care îi lipseşte tatei. Şi probabil şi mie… Şi nici lipsa stresului nu ar strica sau a nervilor.

Partea materială a unui cadou e doar o chestie de timp. Aceea se poate rezolva, ori la timp, până de Crăciun, ori după un timp. Aceea e mai puţin importantă. Aş da mii de astfel de cadouri pentru cele scrise mai sus.

Copyright © Sorinel.info