Ştii bine că sunteţi amândoi în nori, nu doar tu şi îţi place starea aceea în care nu mai eşti atent la toate persoanele din jurul tău, în care mai faci lucrurile din reflex pentru că mintea-ţi e la ea… Te face viu starea asta şi îţi demonstrează că trăieşti, simţi şi ai emoţii.

Deşi ai lăsat-o în faţa blocului ei, o suni când ajungi acasă să te asiguri că a ajuns cu bine sus. Eh, probabil vrei şi să-i auzi din nou vocea, chiar şi aşa, puţin schimbată din cauza telefonului.

Îţi place că e o fire deschisă şi că… e ea! Pur şi simplu e ea, nu se chinuie să pară altfel, nu se chinuie să găsească subiectele elevate pentru discuţiile voastre, nu se ruşinează să-ţi povestească cum s-a grăbit astăzi să iasă din casă că întârzia la ore şi după câteva scări coborâte a realizat că are încă papucii de casă în picioare.

(Câte fiţoase cunosc care n-ar povesti vreodată aşa ceva că, vezi Doamne, le-ar înjosi…) 

Descoperi însă, la o primă întâlnire de grup, că e mai retrasă… Cam multe feţe necunoscute până atunci pentru ea, toţi povestind păţănii între ei la care ea nu a participat şi nu ştia detalii…

– ”Şi când am fost la Braşov atunci, ştii că ai mei…”

– ”A da, pfai ce tare a fost. Mai ţii minte parcarea aia…”

Intervii şi tu aici, că doar ai fost prezent atunci la Braşov. Şi depănaţi aşa amintiri… Ea e tăcută, vă ascultă, îi place să afle cum vă distraţi, cum petreceţi în general, descoperă astfel fel de fel de relaţii mai mult sau mai puţin confirmate pe faţă între voi. Sunteţi toţi ok în grup, dar parcă Dragoş nu se înţelege mereu cu Mihai şi Ana e puţin răutăcioasă cu Ioana.

La final, când rămâneţi doar voi, o întrebi dacă e bine, dacă e supărată, că a fost aşa tăcută. Nu înţelegi în primă fază această reţinere ai ei. E normal, tu ştii oamenii ăia de o viaţă poate, ştii că sunt sociabili şi glumeţi, ştii că nu ar face-o să se simtă prost. Însă ea nu-i ştie, decât din 2 – 3 vorbe de-ale tale… Te linişteşte ea în privinţa tăcerii, îţi explică cum a fost şi-şi exprimă apoi părerile. Reacţia ta?

”Hm..? Ana răutăcioasă? A, nu, ţi se pare… ”

Ei bine, nu cred că i se pare, cineva din-afară vede mai bine. Nu o duce la extreme, nu-ţi critică prietenii, doar a observat câte ceva. Dar trecem peste, după alte câteva întâlniri va fi ea mai deschisă şi faţă de ei. E posibil şi să nu îţi spună nimic despre ce a văzut ea în spatele discuţiilor de la masă. O vreme. Sigur peste un timp îşi va aminti şi îţi va mărturisi: ”Ştii, prima oară când am cunoscut-o pe Ana am avut impresia că… ”

Mă opresc aici, am început articolul cu intenţia de a ajunge într-un anumit punct critic al unei relaţii, dar nu mă mai simt acum în stare. Promit să continui… Până atunci, sper să vă trezească amintiri frumoase această introducere.