Deşi obişnuiam să scriu despre filme imediat după vizionarea lor, când încă eram în starea ce o transmitea acesta, la 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile am amânat. M-am luat cu alte treburi şi am spus că, oricum este un film excepţional, marcant, nu îmi va fi greu să discut despre el mai târziu.
Acţiunea filmului se petrece cam în 4 locuri, în mare: la început – căminul facultăţii, la hotelul unde se petrece avortul (şi nu numai), în casa prietenului Otiliei şi oarecum pe străzile Bucureştiului.
Deşi se lasă de înţeles că Găbiţa este personajul principal şi că esenţa filmului este avortul, lucrurile stau puţin altfel. Din punctul meu de vedere, protagonista este Otilia, de altfel ea apare în toate locurile enumerate mai sus, iar esenţa nu este avortul, ci perioada aceea comunistă, lipsită de libertate, plină de frică (faţă de legi, faţă de părinţi) şi chiar libertatea de a trăi care este furată prin avort. Sunt multe întâmplări din film care descriu realitatea şi perioada comunistă.
Se începe de la cămin, nu neapărat condiţiile de acolo, ci modul în care trăiau unii studenţi şi mişcările care se făceau: tănârul ce vindea ţigări şi alte cele în camera lui, o altă cameră cu o masă plină de cosmetice şi multe tinere entuziasmate de ele, ce căutau să le cumpere cât mai repede. Erau produse care astăzi se găsesc la tot colţul. Atunci nu le procurai atât de uşor…
O altă prezentare are legătură cu familia. Momentele petrecute de Otilia la ziua mamei prietenului ei, momente penibile, în care îşi dorea să nu fie acolo, în care era tensionată pentru Găbiţa. S-a arătat la masă o relaţie aparent strânsă între părinţii băiatului şi invitaţii săi, dar şi nepriceperea acestora în a-i face pe invitaţi să se simtă bine. Otilia a fost la un moment dat băgată în seamă, oferindu-i-se o ţigară, o ţigară de care ea avea nevoie în acele momente de tensiune şi nerăbdare. Acceptată oarecum cu greu, a stârnit apoi furia unui alt invitat, jignit de atitudinea Otiliei şi de faptul că e nepoliticoasă, că “pe vremea lui…” îi era ruşine să facă aşa ceva de faţă cu părinţii lui.
Deşi aparent avortul e miezul acţiunii, adevăratul miez e trauma Otiliei. Întâmplările de la hotel sunt tragice… M-a cuprins aceeaşi furie şi neputinţă pe care o simţisem şi la Dogville. Nu cred că are sens să mai discut despre doctorul respectiv, aşa erau vremurile. Însă apreciez modul în care şi-a jucat actorul rolul. A fost probabil cel mai important rol din film.
În ciuda iresponsabilităţii Găbiţei (care a făcut multe gafe, minţind mult), Otilia ţinea neapărat să o ajute, să se sacrifice să o “scape” de copilul nedorit. Teoretic o făcea din prietenia ce le lega. Practic, o făcea şi din prisma faptului că şi ea ar putea fi în situaţia ei, lucru arătat spre final, când îşi punea cu prietenul ei problema: “dacă aş rămâne eu însărcinată?”. Nu pot să nu remarc şi atitudinea prietenului ei, aceea atitudine de: “mie n-o să mi se întâmple aşa ceva”.
Alt detaliu: atitudinea de la hotel. Cât de strict era totul, cum trebuia să te milogeşti de recepţioneră… Nu era principiul “Clientul nostru, stăpânul nostru”, din contră, clienţii parcă erau sclavi.
Un film pe care vi-l recomand, dar vă avertizez că e marcant, cel puţin asupra persoanelor de sex feminin.
