Eu mereu am crezut (şi am şi primit multe astfel de afirmaţii) că taţii se înţeleg foarte bine cu fetele lor, în general, ba poate mai bine decât cu băieţii (în cazul în care sunt). Lucrurile sunt mai simple… fetele trebuie să fie educate şi crescute frumos, să fie domnişoare politicoase, care să ştie cum să se comporte în diferite medii, DAR şi care să aibă grijă cu băieţii.
Eh, aici taţii au mereu câte ceva de spus, că deh, e fetiţa lor, trebuie ca băiatul de care fata lui se îndrăgosteşte să fie vrednic de ea.
Tata mereu îmi spunea ceva de genul: ”Andreea, să ai grijă cu şcoala, că e importantă. Ai grijă să înveţi şi să nu te iei după toţi golanii, că ăştia sunt peste tot”. Asta de prin clasa a 9a. Apoi, când vedea că se înmulţeau cadourile prin camera mea, relua iar discuţia … ”N-ai neglijat şcoala, da? Cum merge?”, ”Bine, la fel”, ”Bine, că am auzit eu de atâtea fete care îşi pierd minţile. Mai ales cu băieţii ăştia care o ţin cu atenţii…”
Aşa mă amuza uneori, mi se părea mie că era cam gelos, gelozia aia de tată :)) Glumesc. Cred că mai mult mă amuza că discuta asta mereu în maşină, când mă ducea undeva, deci era timpul sub presiune. Nu voia să lungească prea mult subiectul, aşa pe fugă spunea tot :))
Nu vă imaginaţi acum că e roz totul cu băieţii. Nu e tata confidentul meu căruia să îi povestesc tot sau ceva de genul. Din contră… I-am prezentat un singur băiat şi am impresia că apoi, când ieşeam în oraş la o plimbare, un suc ceva, nu mă mai întreba nimic. Parcă nu voia să ştie că ies cu el 😀 Ştia, dar nu mai voia confirmare.
Înainte de asta întreba mai mereu, din dorinţa de a şti în caz de ceva, nu să mă interogheze: ”dar pe unde mergi?” ”la X cred, beau un suc cu fetele sau cu x, y, z…”.
Spre deosebire de relaţia cu băieţii lor, am impresia că fetele cam au prioritate. Pe noi ne mai menajează, nouă ne dau imediat bani ”pentru perechea aia de blugi de la…. ” în timp ce cu fraţii încă negociază.
Bine, nici eu nu îmi iau haine toată ziua… Poate pentru că nici eu nu mă avânt aşa mult după asta. Însă când vreau, nu e o problemă… Mai greu e când îmi dă, mă duc să-mi caut, nu găsesc, cheltui banii pe altceva, săptămâna viitoare iar îi cer că ”poate acu a apărut ceva ce-mi place”… ”Da` cu aia de data trecută ce-ai făcut?”… ”Păi… am luat altceva… :”> ”
Însă şi când e vorba de distracţii, se cam întoarce roata. Dar mi se pare total ok, băieţii mai ştiu să-şi poarte de grijă, pot umbla şi nopţile pe strada. La mine a fost mereu regula ”eu nu-ţi dau oră când să te întorci acasă. Nu mă interesează să fii la 22 fix acasă. Însă să nu stai nopţile pe afară. Când se întunecă, să începi să-ţi îndrepţi paşii spre casă să nu mă îngrijorez”. Asta era în cazul general, bineînţeles că erau şi cazuri în care le spuneam, mă duc în X loc, stau mai mult decât ”imediat după ce se întunecă”, dar nici până dimineaţa…
După ce se asigurau că am cu cine veni, totul era ok.
Eu ador relaţia cu tatăl meu, deşi poate alţii (sau altele) care au fost mai… liberi (în sensul că părinţii nu le puneau nici o limită în privinţa libertăţii de a ieşi, a se întoarce când voiau, a pleca 2 zile să doarmă la nu ştiu ce prieten) l-ar cataloga cumva de genul ”tată care te-a ţinut din scurt”. Eu nu m-am simţit din scurt… Acum fiecare cu priorităţile şi standardele sale.
Băieţii cu surori, sunteţi geloşi pe relaţiile lor cu taţii voştri?