Oare s-a lovit rau?

Conduc. Viteza regulamentara, radio urla-n surdina, plictiseala ma bantuie. Ba si incepe sa vina, si vine a dreacului, nu se oprea. Ah, biciclist pe partea cealalta a drumului. Pac-pac, hai sa-l claxonez si sa-l salut.Tit-tit! Tit-tit! Salut nenea si ii fac cu mana. Domnu’ biciclist, foarte galant, a vrut sa ma salute. Dar saracu’, nu a mai apucat. A cazut de pe bicicleta-n sant. Am ras de m-am stricat tot drumu’ dar acum stau si ma gandesc..

Oare s-a lovit? A patit ceva? Si totusi, eu ce vina am?

Alta zi, aceeasi masina, aceeasi plictiseala si acelasi post de radio. A, si sa nu uitam, acelasi sofer. Localitate, 60km/h, era radaru’ si nu stiam pe unde. De ce sa risc? Si incepusem iara sa claxonez si sa salut lumea. Ba, dar unu’ nu ratam. Pe totii ii salutam, asa am invatat la scoala. Pana cand, ce sa vad, unu’ catarat pe scara, salopeta de Electrica pe el. Buf, am gasit de cine sa rad. Il claxonez pe saracu’ om care, bineinteles s-a oprit din treaba si m-a salutat si el la randul lui.

In caz ca un nebun cu un Volvo va claxoneaza si va saluta, sa stiti ca.. n-am fost eu.

Undeva departe

Nu aberez, nu va ametesc dar am o pofta nebuna de scris.

As vrea sa scriu povesti, dar nu ma pricep, as vrea sa scriu poeme, dar dragostea mea sade de multa vreme in bataia inimii cuiva, si totusi ce scriu? Nu scriu nimic, cel mai scurt si ilogic raspuns. Am revenit de pe albia Dunarii, inca mai simt intre degete apa calduta si plina de uratanii. Dar ceva puternic, o zvacnire o simt in umeri. Este inca amintirea salaului de vreo trei kilograme prins in acul unditei mele. Sunt mandru de mine, si de pestele prins!
Pacat ca nu am o poza, dar acum inoata in chiuveta, chinuindu-se sa scape de solzi si mate.

A fost cel mai placut pescuit. Am prins peste, nu gluma. Prin bete mi-au trecut trei crapi la vreun kilogram, salau(cel mai mare peste de pana acum) si opt carasi la jumate de kilogram.
Sunt fericit!

Va intreb pe voi..

Aveti timp sa ma plictisiti?

Tin minte ca erau vacante in care plictiseala depasea orice obstacol dar acum, nu a fost macar o zi in care plictiseala sa-mi dea tarcoale. Vreau din nou o vacanta in care sa nu fiu ocupat mai tot timpu’, vreau sa fie din nou iunie sa ma bucur de fiecare grad celsius. Vreau cam multe.

Of, iar ma pregatesc sa plec. Imi pregatesc sculele, ma asteapta un weekend in care voi aduce acasa saci plini de peste… cumparat. Asa obisnuim, sa cumparam, sa-l prindem mai greu.. Saracu’ peste e acoperit de apa, oare nu se satura sa-si petreaca toata viata in aceeasi balta? Nu-si doreste sa sada pe un gratar incins?

Fir intins mie si hai peste, agata-te in carlig!

PS: Acum sunt pregatit, am doua galeti de paispe litri si cu siguranta voi reusi sa scot apa din balta si o sa iau tot pestele..

Probleme negre

Odata am spus ca 8*7 face 46, a ras de mine o scoala intreaga si inca 4 clase. Nimeni nu a vrut sa-mi spuna adevarul.Afara soare-mi intra sub tricoul meu colorat, caldura ma moleseste si sub calmitatea am zis: Lasa ca ma fac eu mare! ..tot o sa aflu’ eu adevarul.
Pana atunci stau si ma chinui sub extrema greutate a integralelor definite, ma scarpin usor la tampla cu cartea de romana.

Nu-mi arde nici de ics si nici de igrec. Vreau sa plec, undeva-n multicolora lume. Am ajuns sa vad patratele in loc de blonde, cifre in loc de fuste scurte. Cand se va termina aceasta rocada? Cand regele-si va preda regina in cel mai obscur moment? Va stii cineva ca candva, cand soarele ardea, Andu statea si privea.. fustele pe care le zarea? In fiecare seara, o alta problema incearca sa mai simt cate ceva. Mintea mea, vicleana, depaseste orice obstacol, sare peste fiecare groapa dar de fiecare data se prabuseste inainte de final. Exercitii, musca-ti din mine! si ajutati-ma sa va depasesc.

Nu mai am timp, carne sau oase in corp. S-au dezintegrat oadata cu ea, cu matematica.
Vreau sa scap, sa-mi recap inima, o bere rece, o blonda care sa treaca prin fata blocului, la munte, sa ma relaxez, fluturi in stomac, sa ma plictisesc, sa numar frunzele care cad, sa numar cainii care se pisa la roata masinii, un sarut pe alea blocului. Vreau!

Un baiat cu ochii mari scria exercitii pentru bacalaureat, un profesor statea si le citea…

Cuvinte subliniate

…parca dintr-o oaza de lumina ma cuprinde un fior cutremurator. Ma ascund usor dupa o floare zambitoare plina de viata, ma chinui sa par indiferent, dar parca veselia mea spumega aripile lumii. Vantul imi sufla usor in ceafa si parca odata cu el, vorbele tale se aduna usor-usor in mintea mea. Nu stiu ce sa mai cred, incep sa te iubesc din ce in ce mai mult, iar cuvintele astea ma fac sa fiu.. disperat dupa tine.

Asculti..?! More…Eu sunt un simplu cetatean al carui zambet vioi nu-i poate fi sters niciodata. Doar negrul sentiment de departare ma poate ascunde de aceasta veselie. Dar totusi stau si ma gandesc ca fara tine aceasta veselie nu ar putea exista. Deci in contradictoriu vin si-mi anunt mandrul suflet ca zambetul meu poate fi sters. O singura miscare si totul se poate deplasa pe un alb viitor scris cu albastru aprins pe colile surasului meu. Sunt fericit ca esti langa mine si probabil, ca tu nu realizezi asta.

Pana acum am fost inchis, zbuciumat, de teama de afirmare a unor sentimente colorate, dar acum imi apuc cu dintii tricoul primit cadou de la tine si imi spun singur cu voce tare: “Zambetul meu nu poate trai fara speranta vocii tale..” Totusi strang prea tare si se pare ca tricoul cedeaza inaintea mea. Sunt un luptator, ma voi lupta cu orice obstacol, fie el omniscient. Si parca lacrimile durerii dispar usor odata cu apropierea palmei mele stangi ce sta sub capul tau, iar cu dreapta te imbratisez.

Buzele tale sunt ca purpura, ochii ca ai porumbelului si corpul usor ademenit sa ma primeasca langa el. Sanii tai hranesc liliacul si se oglindesc ca niste fericite particule imaculate de lacrimi. Stai! Ti-am furat acea dulce sarutare.

Dragostea ta e mai buna decat vinul.

Ballantines Day

Invartindu-ma in jurul cozii, dupa o paine sau un suc, realizez nebunia creata de o sarbatoare importata din tari straine. Vorbim usor si deschis despre banala zi de Valentine’s Day. Mi se pare o nebunie, o ticneala care isi arunca sageti cu destinatia unei boli mintale. Situatia te infiripa sa culegi aerul important si fitos al necunoscutilor de langa tine. Simtul practic si cel al rusinarii, te implica in alegerea cadoului perfect de ziua indragostitilor.

O chestie ireala, absolut banala. Daca tu iubesti persoana de langa tine, nu-i declari sentimentele printr-un simplu sau un oarecum luxos cadou. Dragostea nu poate fi cumparata cu ajutorul lor, dar totusi pentru unii sau unele, aceasta se poate impartasi. Trist. Ne luptam in frunze aramii si papile gustative ale dragostei, nu in accesorii scumpe sau cine stie ce telefon mobil. Mi se pare totusi penibil sa-i spun cuiva ca o iubesc,asta numai pentru ca este ziua indragostitilor si asa am fost invatat de nenorocitii aia de americani.

Imi doresc sa fur microfonul presedintelui si ca o dictatura cuvantul meu sa pice voi sau poate ideea mea renascentista despre ziua indragostitilor. As vrea sa va pot spune ca o dragoste curata nu poate fi furata printr-un schimb imbecil, platirea unei sume de bani pentru cumpararea unui lucru luxos. Asa o dragoste poate fi lasa pentru o runda a doua, runda intereselor. Dragostea o poti castiga impunandu-ti sentimentele, soptind minute intregi cuvinte lucioase si slefuind gesturi tandre.

Nu ma lupt in cadouri siropoase, probabil doar ceva simbolic dar in acelasi timp romantic si usor de apreciat. Nu vreau sa ma ascund dupa cutia infasurata de o funda mare rosie, atat de mare incat sa-mi ocupe expresia fetei. Nu vreau sa fiu batut de vantul rece al dragostei in semn de folosire. Pur si simplu, nu vreau.

Cuvinte usoare si simbolice imi atarna usor in sirul desfacut de idei. Gandul imi fuge direct la un cadou simplu si romantic.

Acelasi copil care uraste acesta sarbatoare,
Andu.

P.S.: E zi dezlegata la Ballantines. Savoare spornica..

Ceva norocos

E vineri, soarele incearca sa ne zambeasca intr-un mod cat mai autentic. Lumea este vesela si cateodata induiosata de cantecul maiastru al pasarilor. Dispareti, pasari nenorocite si odioase. Luati-va zborul in ritm cat mai alert. M-am saturat de sunetele voastre.
Toata lumea e fericita, numai eu am o stare ordinara de un sec incredibil. Stau si imi amestec gandurile in niste amarate de variante. Plec, vreau sa las balta tot.

Alerg, sunt uimit de ce vad in jur. Inca mai alerg si starea ordinara tot nu mi s-a schimbat. Incerc sa aleg alta modalitate. As alege sa fiu nenorocit, cretin si sa spun lucrurilor pe nume. Dar nu pot, ceva imi tine aceasta miscare regretabila. Vreau sa scap de sub monopolul stresului si al unei vieti constante in care majoritatea lucrurilor se repeta intr-un singur tipar. Trag cu forta gratiile ce-mi imprejmuiesc viata si cu asta incerc sa ies din monotonie.

Mi se face foame de la atata vorba. Nu ma hotarasc ce sa fac si, in cele din urma, deschid frigiderul. Doar sarmalele ma satisfac, dar nu mai vreau! Vreau sa incerc ceva nou. Ramele sau furnicile ar fi o alegere perfecta. Nu le gasesc. Prind o musca si o pun in tigaie. S-a ars, la naiba cu mustele! Totusi renunt la indoieli si desfac sticla de Jack. Iau o gura sanatoasa. Parca sunt mai multumit, dar in acelasi timp si linistit.

Andule, incearca sa fii verde ca frunezle unui copac, imbata-te sau incearca sa-ti stimulezi cat mai repede rapirea. Nu reusesc, ma retrag la marginea abrupta a drumului, as vrea sa incerc sa-mi arat irezistibila parte a corpului tuturor trecatorilor. As vrea sa ma duc direct la vecinul de la trei si sa-i adresez doua bagari sau penetrari in ale lui rude pentru toata bocanelile suferite pana acum. As vrea sa ma duc sa-i spun blondei care trece acum pe drum sa-mi faca o teava. As vrea sa-i spun barmanitei ca este o curva. As vrea sa-ti spun tie, tu asta care ma citesti, ca esti un imbecil ca citesti lucrurile astea. As vrea sa incerc multe. Toate cu deznodamantul unei schimbari in viata.

Ma aflu sub influenta unei stari indoielnice. Feriti-va!.. pot musca.

Sorinel, fa ceva cu viata! Scapa de viata plictisitoare..

Unde te duci tu?

De o vreme incoace, dragostea pentru calculator s-a raspandit. S-a raspandit in mii de frunze arse de bataia soarelui. Nu ma mai simt atat de indragostit de calculator ca inainte. Sunt tot mai distant de el si imi petrec foarte putin timp in preajma lui.

Ajuns acasa de vreo ora, analizand bine TVu’ m-am gandit ca ar fi bine sa deschid rasnita si sa macin niste vorbe. Vorbe colorate sau doar transformate in sepia, asta nu stiu. Vorbele imi fug din gura, degetele o iau inaintea gandirii, dar dragostea fata de aceasta ustensila cred ca a fost uitata in spatele usii care desparte camera de restul casei. Sunt intr-o stare de decadere, de prelingere a adolescentei si spulberare a timpului liber cu o clipa de odihna.

Prefer sa vad un film, o emisiune tare sau un documentar bine realizat, decat sa-mi pornesc uratania de messenger si s-o ard in discutii idioate despre ceea ce am mai facut in ultimele minute . Mai bine ma lipsesc. Si asa, parca totusi sunt mai linistit.

Sunetul bizar din casti ma distreaza, imi da pofta de viata si scarba cat mai mare fata de calculator.

Gandindu-ma la un prost

Gandindu-ma dar degeaba. Nu-l gasesc in minte, cautat cu disperare se ascunde de eventualele controverse, asa ca mai bine a ales sa se refugieze in unul dintre sertarele secrete ale mintii.

Dar chinuindu-ma, pot gasi doar cateva persoane de gen feminim care troneaza in spatele numelui de isterica. Nu alerg prea departe in propria minte, ci doar in intervalul zilelor de ieri si azi. Am avut parte de doua isterice care-si ocupa locul cu mandrie chiar de la inceputul cunostintei mele cu ele. Sunt ele, cele doua profesoare care ne streseaza orele si care incearca sa ne tina predici. Predici neascultate si slab urmarite de catre cineva.

Ma gandesc direct la diriginta, cea care ar fi trebuit sa ne ajute in momentele dificile dar cand colo se bate cu pumnu-n piept ca ne poate stimula doar cu cateva vorbe. Vorbe care spre sfarsit, din incercarea ei de a ne prelinge cateva presentimente sau ceva lacrimi, doar izbucnim intr-un ras ironic. Urat din partea noastra, dar mai mult nu merita. Tipa cand nu este momentul, se opreste brusc intr-un interval oarecare de timp si face usoare ironii proaste la adresa noastra.
Fugim cat mai repede din imaginatie de diriginta, ajung nu mai departe de enervanta profesoara de franceza. Dupa ce ca stresul este imens in timpul orelor, isi mai permite sa ne revendice si acele minunate pauze.

Postare scrisa sub influenta batoanelor de ciocolata si a paharelor dulci de Fanta.

Actualizandu-ma

ntr-un vag sistem, imi reactualizez datele cu privire la oamenii romani si la ajutorul lor.

Cracindu-ma la o distanta de trei centimetri, dau cu mouse-ul in balta si inteleg. Inteleg cum, nici la doua taste distanta iti poti alatura mintii tale o parere proasta despre persoana din partea opusa a ferestrei de messenger. Ma sting usor si imi dau seama mai bine, niciodata nu mi-a fost in ajutor si si-a facut loc in lista doar pentru ca el avea nevoie de un oarecum ajutor. Iar eu, ca un copil naiv ce sunt, nu am facut decat sa-l ajut, cat de bine am putut..

Nu dezvalui nume sau identitati, nu ma arunc in afirmatii jegoase sau cuvinte jignitoare, imi postez doar libera parere despre o persoana. Parere care a fost scoasa de sub radicalul unei persoane de treaba, ajungand la limita care tinde spre infinit a persoanei ingamfate. Un strigat anapoda, o frunza verde in mijlocul iernii, toate ne arunca la o dezlantuire fermecata de un zambet fals..

Cuvinte sau fraze intregi imi evoca si spulbera minunata minte, dar ma limitez doar in zona bunului simt si ii fac cadou cateva jetoane arse transformate in jar colorat puternic aprins.

PS: Pe viitor sper ca atentia se fie distribuita mult mai bine..