Ai o mie??

Mulţi s-au confruntat cu problema marunţişului la magazin. De obicei ca rest primeşti rest o gumă , o mentosană, un prezervativ (asta prin Odobeşti), o cutie de chibrituri etc, sunt de acum ceva normal. Te-ai obişnuit deja şi ştii că înapoi nu poţi să le dai pentru că nu poţi demonstra vânzătoarei că acele produse sunt de le ea din magazin, cu toate că acum două ore când ai cumpărat o sticlă de cola, ea ţi-a dat o cutie de nimicuri.

în fine, trecem peste. Azi am fost la cumpărături la un supermarket din oraş (începe cu F şi au o maşină vişinie în faţă). În faţa mea se aflau două colege de liceu, ambele din clasa a 12. Ajung ele la casă să plătească. Bineînţeles că ceea ce au cumpărăt ele nu era sumă fixă,prima trebuia să dea 40 bani şi a doua 30 bani. Logic că vânzătoarea n-avea rest.

Dau din marunţişul meu lor şi plătesc fetele frumos ce-au avut de plătit (prima a dat 35 din banii ei). Ajung eu la casă. Am avut de plătit 10.60. Am vrut să-i dau 11 Ron şi să-mi aştept restul, dar văzându-i ochii cum sclipeau la mărunţişul din mâna mea, i-am dat mai întâi cei 60 de bani. Era în culmea fericirii. Nu mai conta că trebuia să-i dau 10 Ron, avea marunţiş. Saraca…

Incearcă

“Are nouă vieţi.Poţi să o arunci de la balcon,oricum va cădea in picioare.Hai incearcă,nu-ţi fie frică!!”…o frază dintr-o discuţie purtată cu fratele meu,undeva la vârsta de 5-6 ani când tata s-a îndurat de noi după multe rugăminţi pecetluite cu lacrimi de crocodil si ne-a luat o pisică.Mai bine n-o făcea,a trecut prin prea multe sărăcuţa.Eh,copii entuziasmaţi !…

Şi noi,oamenii,avem nouă vieţi!De fapt nu,avem mult mai multe.Avem câte vrem!Putem muri ori de câte ori vrem într-o zi!Şi reînvia imediat!…Fiecare îşi alege,în funcţie de cât de mult doare.Sau de cât de mult vrem să ne doară.Şi totuşi,dar până când tot mereu?

Suntem tari,suntem luptători.Oricât am sta in “moarte clinică”,găsim calea de întoarcere,TOT TIMPUL! Nu avem nevoie de aparate care să ne ţină în viaţă.Avem nevoie doar de iubire!Din toate punctele de vedere.De atenţie şi înţelegere.

Mi-e dor de copilărie.Când totul era frumos şi nou!!Cu întrebări şi griji specifice vârstei…sincere şi nevinovate…croşetate însă mereu cu răspunsuri si soluţii.

M-am săturat să văd pe stradă numai lume tristă,gri.Priviri reci fără de speraţă.Gânduri in finaluri apocaliptice.
Da, e greu.Însă..de ce să nu schimbăm,când putem?Nu există nu pot,există nu vreau!Într-un fel sau altul,poţi schimba!Cât de puţin.Şi tot e mai bine!Bucuraţi-vă!
Chiar e posibil…2 copii de 5-6 ani au reuşit!…Pisica a căzut in picioare!TOT TIMPUL!;)

Caietul

Atât i-a mai rămas: un caiet! Un caiet cu copertă verde pe care se simţea trecerea multor perechi de mâini. Nu-i păsa lucrul acesta. Era singurul lucrul care-i amintea că a fost om, că a trăit, că a râs, că a plâns, că a iubit! Când îl deschidea, revedea toată viaţă pe care nu mai putea s-o retrăiască. Un accident banal, de cascadorii râsului l-a obligat la tristeţe, ţintuindu-l într-un scaun blestemat cu rotile. Toţi l-au părăsit, inclusiv familia. Era neajutorat.

Stătea pe marginea patului şi privea pe geamul murdar al garsonierei sărăcăcioase de la demisolul unui bloc gri lipsit de viaţă. Vedea sute de perechi de picioare care spuneau o poveste, dar el nu vroia să asculte niciuna.

Astăzi era o zi specială, era 29 septembrie, ziua în care i s-a născut primul băiat din cei doi pe care i-a adus în lume, dar de care nu mai ştia nimic. Auzise la un moment dat că ar fi plecat din ţară, dar nu era sigur . De soţia sa nu mai auzise de 3 ani, din ziua accidentului, când printre durerile de moarte a auzit-o spunându-i doctorului :” Şi ce să fac eu cu el schilod? Nu vă dau niciun ban să-l operaţi! Nu-mi pasă ce i se intâmplă!”. Amintirea glasului femeii îl enervă puţin , reaprinzând în el ura ce i-o purta .

– La mulţi ani, fiule! Poate-ţi mai aduci şi tu aminte de taică-tu care te-a crescut că încă n-a murit şi în acte.

Un ciocănit nervos se auzi în uşă. Bărbatul se aruncă din pat, se târî prin parchetul murdar până la uşă . Rămase surprins. În afară de administratorul blocului, care îi mai aducea din când în când ceva de mâncare, nimeni nu mai ştia de existenţa lui. Acum în faţa lui era un domn bine imbrăcat, tânăr, ce emana un miros plăcut , de mult nemaiîntâlnit, de parfum ce-i binecuvânta nările . Se uita la el de jos şi-i veni în cap două comparaţii: el-şoarece, omul din faţa sa un Uriaş, el-David, elegantul-Goliat. Îi era frică, inima îi bătea din ce în ce mai tare.

– Spuneţi-mi cărui fapt îi datorez această onoare?

– Am venit să vă dau o veste proastă! Soţia dvs a vândut garsionera asta. Trebuie s-o părăsiţi în 48 de ore. Vă doresc o zi bună!! Şi plecă…

Peste exact două zile, a ajuns în stradă. El, un bărbat infirm, într-un scaun cu rotile şi cu un caiet verde care-i amintea că a fost om, că a trăit, că a râs, că a plâns, că a iubit….

Eu ce fac??

O mare greseala a profesorilor (cel putini la ai mei o vad) este ca ei nu te ajuta in alegerea unei facultati mai apropiate facultatilor tale mintale, ci au grija sa aminteasca elevilor in fiecare minut a orei ca la vara au bacul, dar niciunul nu zice “Ba, tu la ce facultate vrei? Ce dracu vrei de la viata?”.

Nu stiu daca ne trateaza cu nepasare sau asta le e meseria. Nu cred ca o sa pateasca ceva daca renunta la o ora de curs sa ne ajute cu un sfat bun.Sunt si ei parinti si poate au copii in situatia noastra. Poate nu-si dau seama, dar multi ii pot alege ca modele in viata si un sfat de la ei poate valora cat o comoara.

Azi am stat cateva ore si am lecturat lista facultatilor din Romania. Sunt multe facultati interesante, multe domenii mi-au placut, dar nu mi se potrivesc. De exemplu in Suedia de prin clasa a 10, elevii incep sa se pregatesca exact pe ce vor sa faca mai departe si astfel isi dau seama daca li se potriveste viitoarea meserie sau nu. Cunosc un caz cu un tip care intrase la doua facultati, una era medicina si una era constructii. Iertati-ma, dar ce au astea doua in comun?! Daca intra la medicina si farmacie ziceam si eu, macar e acelasi domeniu.

La frizerie si apoi la cafea

De azi sunt mandrul unei noi frizuri total oribile ce a costat mult, dar isi merita toti banii. Nu inteleg de ce un tuns scurt e intre 15-20 RON, adica ma refer la tuns banal in care iti baga in cap masina de ras cu lama de 2-3 si in maxim 10 minute esti gata. Sunt anumite chestii de marketing, stiu asta.

Dar scopul postului nu este sa ma plang de noua mea frizura sau de cat de scump e, ci sa povestesc de frizerul marca strut de acolo. Toata lumea stie ce e un strut. E specia aia de baiat cu breton pe o parte si daca se poate vopsit de alta culoare si eventual incearca sa fie “diferiti”, dar ei is exact la fel (dar sa nu le spuneti).

Ajung in frizerie si hop tipul ala pe mine
< Strutul > Hai ca te tund eu!
< Eu > Cum?
< S >Iti dau volum la par, il pun pe placa, breton, poate creasta. Va fi ceva super tare!
< E > Dar scurt cu 3 stii?

Si m-am dus la tipul la care ma tund de obicei…

Apoi mai pe dupa amiaza ies in oras la o cafea cu Alex, un coleg. Mergem noi in primul bar/bodega/local (alegeti voi) si cerem cate o cafea. Bun. Cum arata acolo? Oribil!!! Niste canapele lungi de-alungul peretului, o masuta micuta in fata lor, niste scaune mici oribile, practic cei care stau pe canapea stau cu cei de la cealalta masa, neexistand nici o forma de separare. Muzica era “superba”. Chelnerul era intr-o pauza de cafea sau intr-un de tigara (nu ma refer la bloguri), dar cu servitul la masa era certat.Si cum sorbeam noi cafelele linistiti si eu ma vedeam in oglinda aia oribilla si tipa din fata se holba super urat la noi, intra odata un puhoi de vreo 10 oameni de stiinta
cocalari, de la care se auzeau manele de la o posta. Se uita Alex la mine si spune:

Hai sa plecam!!

Si am plecat. Am cautat apoi alt local. Am mers intr-unul mai de fite asa. Deschis recent, parea sa fie alegerea cea mai buna. Deschid usa un nor de fum de tigara a iesit de acolo. Ma uit inauntru nu era nici o masa libera, dar atmosfera era chiar urata. Era iluminat prost, mobila neagra, la dracu n-a murit nimeni. Bun, mergem mai departe. Mergem in altul. Asta e mai bun, cica. Au si biliard, bar si discoteca. Deschidem usa si ramanem cu clanta in mana. Mergem mai departe. Aici a fost chiar dragut. Am vazut putin din “Blonda de la Drept 2″ si cam atat.

Botosani…..

De prin gara adunate

Deci azi am fost in gara c-o venit fratele meu si cu inca un vecin si s-au intalnit in gara. Fatada garii arata a fatada, s-au mai pus usi si ferestre, mai arata a gara (sau a ceva).

Deci citam din intelepciunea garii
1. O tipa cobora din tren, plina de bagaje si maica-sa o astepta.
Mama:”Iubita mea , scuza-ma am uitat vagonul, te rog sa ma ierti”
Si fiica era cu vreo 3 valize imense in mana.
Apropo, Botosani e capat de linie. Trenul nu mai pleaca nicaieri din Botosani si avea maxim 5 vagoane, deci era foarte greu s-o gaseasca.

2.O mama cu un copil de vreo 4 ani. Si trecea un caine.
Fata:”Mami, a fost vreodata calcat un caine de tren?”
Mama:”Nu stiu, intreaba ceferistul ala”
In gara era un ceferist, fata a vrut sa se duca sa-l intrebe, dar mama n-a lasat-o.

3.In gara s-a lasat o liniste ca de inmormantare. Nimeni nu vorbea, nimic nu se misca prin zona. La un moment dat, apare un batran si urla:
“N-a fost revolutie, ci lovitura de stat!!! Va spun eu, sunt revolutionar” . Afirmatia asta n-o mai comentez.

Botosani-capat de linie, capat de oras, capat de tara, capat de lume….

Realitati imaginare

S-a ridicat incetisor de pe scaun, dar in asa fel incat timpul ii era dusman, dand impresia ca se lupta cu el. Si-a ridicat privirea din podeaua jegoasa, plina cu nisip si a vrut sa strige pe cineva, dar nu stia pe nimeni. Lumea trece pe langa el din ce mai repede, impingandu-l pe bietul baiat intr-o adevarata criza de nebunie. Nu stia ce sa faca. A vrut sa fuga, dar unde? Nu stia orasul.

Era prima lui calatorie cu trenul si a atipit si astfel s-a trezit intr-o gara imensa. Unde era? Nu stia.In minte ii aparea vocea suava si calda a mamei care i-a zis sa nu uite sa coboare la a 3 statie, dar si sfatul ei spus cu o oarecare asprime in glas, sa nu adoarma in tren. Dar el nu mai avu timp sa asculte tot sfatul mamei, fiind furat de glasul rotilor de tren ce veneau sau plecau din gara acelui mic oras de munte.

Acum ce va face?? Se cauta timid in buzunare sa vada cati bani are, poate reuseste sa-si cumpere ceva de mancare pentru ca Zeul Foamei isi cerea tributul. Afla totusi ca este in Marele Oras. Acum statea dezcumpanit pe o borduara in fata imensei gari, rontaind cu teama dintr-un covrig vechi de cateva zile. Nu stia ce sa faca, era speriat. Nimeni nu-l ajuta. Toti oamenii pareau tristi, grabiti si niciunul din ei nu auzea vocea timida a copilului ce ruga sa fie ajutat.

La un moment dat a vazut un copil cam de varsta lui cu o punga in mana ce se plimba buimac prin fata garii. Acum erau fata in fata. El, un copil sanatos dintr-un orasel de munte si in fata lui un copil ai carui ochi lipsiti de culoare il priveau nedumerit.”Hai pleaca de aici! Aici eu stau!”, spuse copilul cu punga, apropiindu-se de el si incercand sa-l loveasca. Un tipat strident de femeie se auzi. Toti se oprira si timpul de asemenea.” Sa cheme cineva o salvare!! Moare copilul!!” .

Dupa vreo cinci minute, in harmalaia din fata garii se auzi glasul unei sirene de salvare ce parca striga: “Dati-va din fata mea, ca moare baiatul!”. Un doctor burtos cobori din salvare, tragand insetat din tigara. “Ce s-a intamplat?”, intreba el. “Se jucau si ei ca si copiii si nenorocitul mi-a sarit in fata. N-am mai putut sa-l evit”, spuse un sofer foarte speriat. Doctorul se aproprie de pacient. Era palid si rece.

Puse mana pe el, il intoarse cu fata spre el si striga:”Aprindeti-i dracului careva o lumanare sa aiba si crestinul asta lumina la cap, ca doar e mort!! Stie cineva unde e ma-sa??”
Undeva intr-un mic orasel de munte,o mama ingrijorata astepta un telefon de la fiul ei, dar el nu mai venea…

Plictiseala

Iar m-a trezit cineva de dimineata. Era cam 7. Wtf. e duminica.. vreau sa si eu sa dorm. Lasa iubitul meu vecin ca maine la ora 5 o sa ascultam impreuna melodia de mai jos. Dar singura diferenta e ca eu voi fi chiar bucuros s-o ascult, iar tu nu.Atunci sa vedem cine e mai tare. Melodia mea care are ritm, viata, versuri (deci e muzica) sau manelica ta care nu e muzica.
Iti dedic. Ascult-o! Invatat-o si maine s-o cantam impreuna!

Manelofobia

Deci luni mare tresure hunt mare…Inca mai am febra musculara, dar nu asta era idea.. Deci parasesc eu echipa (alianta) sa plec acasa. Fug de unde eram spre Popa Soare sa-mi iau bagajul si de acolo spre locul de unde trebuia sa ma sui in autobuz. Bun. Ajung eu la timp,cu 10 minute inainte sa plece, ma sui in el, imi ocup locul de care eram atat de mandru si brusc ne zice nea soferu’ sa ne dam jos ca numai pleaca.. se busise autobuzul…Ce sa fac? Urmatorul pleca la 22:30 si trebuia sa stau acolo vreo 2-3 ore, asa ca m-am suit in microbuzul de Focsani s-o tai la rude, ca e mai bine acolo 🙂

Buuun.. Odata ajuns acolo, mi-am stabilit cartierul general la Odobesti. Aseara fiind prea plictisit am iesit putin prin marele oras si ce vad.. 4-5 manelisti stateau in jurul unui Oltcit si cantau manele.. mama ce penal era.. Hm.. poate faptul ca se auzea manele de la 12 km distanta, nu era bai, dar ca aia cantau(a se citi “rageau”) pe manele era foarte funny …

Traim in Manelia 🙂

Eu nu am nimic cu ei, sa asculte manele pana cand s-o satura de ele. Eu nu ascult manele si sper ca nici voi 🙂

Invadare vâscoasă

Te răsuceşti pe toate părţile, simţi ceva mişcător care te jenează. E tocmai în.. nas. Întuneric rău, pui laba şi începi să te scormoneşti..

Învârţi, răsuceşti, bagi mai adânc. Nimic. E un muc timid care se ascunde-n labirintul nazal. Îl recuperezi din groapa în care căzuse şi acum încerci să scapi de el. Şterge-te uşor şi lasă sub birou, nimeni nu va şti că deţii o întreagă armată acolo. Sunt slinoşi, uscaţi şi foarte cuminţi. Nu fac gălăgie, nu cer de mâncare şi, în plus, pot acoperi un loc rămas liber.

Doamna curioasă din dreapta, ochelaristul din stânga, culoarea verde a semaforului, telefonul care sună, etc. Flagrantul s-a comis! Te suceşti, te ştergi atent la nas în exteriorul lui cu o mişcare lejeră şi dezinvoltă ca şi când un coşuleţ, o mâncărime fină, un fir de praf îţi distrăgea atenţia. Renunţi pentru moment! Gândurile tale s-au mutat în nas ( pe strada Nas nr 1, Bloc N, la etaj cum urci pe stânga)! Te relaxezi după ce ai prins lighioana şi revii la viaţă: “Mişcă-n morţii tăi că e verde! Sunt ecologist..”