Plictiseala

Iar m-a trezit cineva de dimineata. Era cam 7. Wtf. e duminica.. vreau sa si eu sa dorm. Lasa iubitul meu vecin ca maine la ora 5 o sa ascultam impreuna melodia de mai jos. Dar singura diferenta e ca eu voi fi chiar bucuros s-o ascult, iar tu nu.Atunci sa vedem cine e mai tare. Melodia mea care are ritm, viata, versuri (deci e muzica) sau manelica ta care nu e muzica.
Iti dedic. Ascult-o! Invatat-o si maine s-o cantam impreuna!

Manelofobia

Deci luni mare tresure hunt mare…Inca mai am febra musculara, dar nu asta era idea.. Deci parasesc eu echipa (alianta) sa plec acasa. Fug de unde eram spre Popa Soare sa-mi iau bagajul si de acolo spre locul de unde trebuia sa ma sui in autobuz. Bun. Ajung eu la timp,cu 10 minute inainte sa plece, ma sui in el, imi ocup locul de care eram atat de mandru si brusc ne zice nea soferu’ sa ne dam jos ca numai pleaca.. se busise autobuzul…Ce sa fac? Urmatorul pleca la 22:30 si trebuia sa stau acolo vreo 2-3 ore, asa ca m-am suit in microbuzul de Focsani s-o tai la rude, ca e mai bine acolo 🙂

Buuun.. Odata ajuns acolo, mi-am stabilit cartierul general la Odobesti. Aseara fiind prea plictisit am iesit putin prin marele oras si ce vad.. 4-5 manelisti stateau in jurul unui Oltcit si cantau manele.. mama ce penal era.. Hm.. poate faptul ca se auzea manele de la 12 km distanta, nu era bai, dar ca aia cantau(a se citi “rageau”) pe manele era foarte funny …

Traim in Manelia 🙂

Eu nu am nimic cu ei, sa asculte manele pana cand s-o satura de ele. Eu nu ascult manele si sper ca nici voi 🙂

Invadare vâscoasă

Te răsuceşti pe toate părţile, simţi ceva mişcător care te jenează. E tocmai în.. nas. Întuneric rău, pui laba şi începi să te scormoneşti..

Învârţi, răsuceşti, bagi mai adânc. Nimic. E un muc timid care se ascunde-n labirintul nazal. Îl recuperezi din groapa în care căzuse şi acum încerci să scapi de el. Şterge-te uşor şi lasă sub birou, nimeni nu va şti că deţii o întreagă armată acolo. Sunt slinoşi, uscaţi şi foarte cuminţi. Nu fac gălăgie, nu cer de mâncare şi, în plus, pot acoperi un loc rămas liber.

Doamna curioasă din dreapta, ochelaristul din stânga, culoarea verde a semaforului, telefonul care sună, etc. Flagrantul s-a comis! Te suceşti, te ştergi atent la nas în exteriorul lui cu o mişcare lejeră şi dezinvoltă ca şi când un coşuleţ, o mâncărime fină, un fir de praf îţi distrăgea atenţia. Renunţi pentru moment! Gândurile tale s-au mutat în nas ( pe strada Nas nr 1, Bloc N, la etaj cum urci pe stânga)! Te relaxezi după ce ai prins lighioana şi revii la viaţă: “Mişcă-n morţii tăi că e verde! Sunt ecologist..”

Pe drumul primejdios

Un mare bou, deţinând o maşină proporţională ca mărime cu prostia lui, un mic Q7, merge pe drum ca un idiot şi ocupă pur şi simplu, două benzi. Dacă eşti bou şi nu ştii să mergi pe o singură bandă cu o maşină aşa mare, pune mâna şi “împrumută-te” şi cumpără-ţi, frăţioare, un Citroen C1. Poate aşa te vei descurca mai bine..

Ai o troacă de maşină, un jaf din ‘43 şi scoate fum pe toate părţile, de ce-l mai scoţi moşule la plimbare până la piaţă? Nu ştii că-mi obscurezi vederea iar în câteva clipe, mirosul de vanilie mi-l poţi schimba în unul pătrunzător de gaze? Urât, domnule, urât..

La semafor citesc liniştit reclamele. Se face verde şi încep să mă pun în mişcare.. Brusc, tipul din dreapta mea (pe prima bandă), trage brusc de volan luandu-mi faţa, disperat, îi taie calea şi celui care facea stânga ca să.. întoarcă el maşina. Pai bine măi prietene, acum te gândeşti? Loveşti nşpe maşini ca să-ţi întorci tu bemveleu’ negru cu geamuri fumurii şi cu numere de Bulgaria? Ce-ţi pasă, ai dat doar două mii de euro pe ea..

După toate spaimele trase, mă liniştesc şi îmi dau radioul mai tare. Îmi place meloooo… frânăăăăăă bruscăăăăă. Iese un tractor cu două remorci dintr-o curte. Se bagă direct pe banda a doua. Ce să le mai cer? Să-l înjur şi pe ăsta? Ce rost mai are.. Of, zi blestemată. Parcă dintr-o dată li s-a năzărit tuturor idioţilor să iasă pe şosea. Şi nu doar aşa, pur şi simplu, ci să mă mai şi întâlnească. Ghinionist..

Şi parcă nu erau toate complete. Depăşeam şi eu ca omul la o viteză rezonabilă, când deodată, o maşină nervoasă în spate cu flashuri, claxoane. Mai avea puţin şi cobora şi urla la mine numai ca să mă dau. Am fost nevoit să apăs pedala, am depăşit şi l-am lăsat să se ducă. Dar nu pentru mult timp, în prima localitate era oprit de nişte politişti. Ah, habar nu aveţi ce bine m-am simţit atunci.

Nu este vina mea

..că tu, mare dobitoc, habar nu ai să bei. Degeaba încerci să ridici pasu’ la sticla de vodka care îţi zâmbeşte frumos dacă tu nici nu ai trecut gurile alea doua de bere luate-n spatele liceului. Şi totuşi te crezi Batman, încerci.. De aici începi să te pierzi în umbre mişcătoare şi dintr-o veseli ajungi într-o gravă beţie care-ţi va păta imaginea.

Dobitocule, nu e chiar aşa simplu. E prima ta gură de alcool aşa că nu trebuie să te agiţi că poţi ceva mai mult, ceva mai târziu vei regreta amarnic. Începutul e greu dar înainte de început, asigură-te că eşti stăpân pe maţ şi că burta-i plină. Că ai mâncat bine înainte să te prezinţi la papion şi pantofi cu toc. Eşti un om prezentabil,, deci nu ai voie să-ţi strici reputaţia.. Încă ceva, văd că deja te-ai apucat de combinat băuturi. Prietene, ce faci? Ăsta e al doilea tău pahar şi reacţiile de om beat îţi plutuesc deasupra limbii. Nu le combina şi mănâncă ceva şi pe parcurs.. Rămâi doar cu vodka, vodka cu mere sau cu energizant.

Ah, nu uita. Orice ar fi, nu vomita. Să vomiţi e cel mai grav lucru, ai înţeles bă, nătărăule? Nu există moment mai penal decât vomitatul. Toţi te vor ţine minte iar a doua zi, fiecare te va întreba dacă eşti bine şi cum ai ajuns acasă. Prima băută e ca şi.. primul sărut, prima întâlnire sau ca prima partida de sex. Nu se uită. ..sau poate că da.

p.s.: Nu uita să scrii numele fetei pe telefon, a doua zi cu siguranţă nu vei ştii cum o cheamă.

Frumoasa copilarie

Se facea ca acum cativa ani, in copilaria mea, sa nu existe urma de calculator, internet sau playstation. Pur si simplu, imi umpleam timpu’ ca orice copil, uitandu-ma la desene animate. Aproape singurul lucru comun al copilariei mele si a celei existente acum.

Acum, copiii se distreaza jucandu-se NFS pe calculatoru’ sau butonand telecomanda imensului robot. Stau, ma uit la ei si sunt atent la ultimile minunatii ale tehnologiei. Observ cum au evoluat lucrurile si imi dau seama ca nu e ceva rau ca nu inteleg sa mai asamblez o jucarie ciudata. La o varsta destul de mica, la nici 4-5 ani, deja butoneaza calculatorul de la un capat la altul si mai ajung sa-si invete si parintii. In schimb, eu la 4-5 ani de-abia descopeream mania caruciorului cu rulmenti, iar in sange se ingloba un pigment piroman. Pocnitori, bubuitori si alte trasnai.

Aveam un intreg arsenal de pocnitori. De la cele mai simple, alea cu surub si cu catran, pana la cele facute dintr-un spray si incarcate cu carbid. Iesirile-n cartier se lasau cu zgomote destul de puternice. Ne mandream si faceam concurenta care prastie trage mai departe. Apai, sa nu mai zic ca pe la vreo 6-7 ani au inceput sa apara pistoalele cu bile, sa vezi atunci, nenicule, cum culegeam bile de pe jos.

Nu ascultam muzica la iPod si nici nu vorbeam la telefon mobil cu camera. Muzica, si aia o cumparai, o ascultam la un casetofon Panasonic pe care, din pacat, l-am pierdut.

Multe jucarii am avut, dar niciuna nu se putea compara cu astea de acum. Aveam masini cu telecomanda, dar avea fir. Imi doresc sa-mi fi amintit mai multe despre gadgeturile copilariei, dar vad ca nu pot. Pacat, Dorele, pacat.

Ce-mi place

Prefer sa scriu decat sa vorbesc. Gandurile imi sunt exprimate intr-un mod mult mai aparte si probabil, mai caracteristic. Asa, fata-n fata, ochii privind alti ochi, obrajii mi se inrosesc, pupilele mi se dilata si gura-mi scoate sunete tremurate iar pe alocuri balbaite. Basbaiesc cutia dex-ului, iar propriul vocabulal are mult de suferit. O fi oare emotia?

Imi place sa cred ca scriind imi pot exprima mai placut gandurile. Daca gresesc pot apasa un backspace sau ma pot corecta pe parcurs. Cuvintele si gandurile imi vin insiruite deja, sunt asezate-n cutiuta si asteapta . Ma ascund dupa niste litere, complexat nu cred ca sunt, dar asa imi place mie. Raman un actor necunoscut al vietilor voastre. Ma puteti inchipui ca fiind un mic invatatel care tocmai si-a curatat lentilele groase ale ochelarilor. Pot fi un grasunel cu falci atarnate peste maxilar si cu burtica dezvoltatata pana dupa cureaua pantalonilor. Sau chiar unii isi pot imagina ca as fi chipes baiat, un supersexy baietas, cu gropite-n obrajori.

Va las imaginatia sa zburde sub drogul si dependenta cuvintelor mele..

De ce sa facem asta domnule?

Dragostea este prezentata si infaptuita in zeci de culori, sute de ganduri si mii de globulete stralucitoare. Dar doar aduc in calea noastra un singur sentiment. Iubirea.

Apai daca toate-s bune si frumoase, tu, copilas mic si prost, de ce mai inseli? Dragostea iti arata culoarea roz a vietii, care nu este prezenta in toate momentele, dar macar pretuieste-o atunci cand iti lumineaza pupilele. Cine da tonul acestei fanfare galagioase, acestui maraton amoros? Barbatul sau femeia? Nu se stie sigur, doar se percepe ca barbatul ar fi acel dirijor al fanfarei care da tonul unui cantec scandalos. Fac asta doar pentru ca nu-si pot pastra cumpatul atunci cand sunt provocati de diverse stimulente vizuale. Nu se multumesc cu atat, se lasa cu fluieraturi, ganduri.

Si apoi, pe urma, nu mare mai este distanta intre a pacatui pe ici pe colo cu gandul si a trece efectiv la fapte sa devina insesizabila… Sunt “badarani” in unele momente, folosesc diferite pretexte pentru a intra in vorba, iar nimic dupa nu-i mai face sa renunte la cucerirea formelor maiestroase impartasite de persoana din fata. Fundul se bombeaza miraculos, sanii isi pastreaza forma fierbinte si siropoasa, iar trupul prezinta o talie ca aceea a unei viespi. Putin, putin.. flama s-a aprins. Nu-ti mai scapa…

Dar sa nu ne gandim doar la noi, “badaranii”. Imaginati-va ce se zbate-n gandul unei femei atunci cand fesele unui mascul feroce joaca-n fata ochilor. Nu stie la ce sa dea drumul in gand, la fluieraturi, la ganduri sau sa treaca direct la actiune. Bine doar ca femeile sunt mult mai fixate pe firul relatiei si nu i-ar da drumul deloc. Femeile iubesc pentru ca asa au fost montate pe un dispozitiv de trairi intense, pentru ca venereaza mult mai mult iubirea, pentru ca nu au renuntat probabil la viziunea eterna de Fat Frumos, sau chiar din naivitate.

Despre infidelitate putem vorbi mult timp de acum incolo. Uneori toata lumea a vorbit, dar s-a dovedit ca au vorbit prost si degeaba, trecand cu vederea peste aspectele importante ale acestui subiect. Acum, eu nu va pot da raspunsul, pentru ca pana acum nu m-am plictisit de persoana de langa mine, nu duc lipsa de sex periodic si nu am facut-o pentru ca, o iubesc. Dar sa nu uitam ca orice barbat, macar cu gandu’ si tot pacatuieste.

Of doamne… Semaforul se face rosu si stau linistit. In fata, un Audi A4, rosu ca focul. Demoralizat ca trebuie sa ma duc la scoala, priveam in departare ascultand niste beaturi moarte pe la vreun radio. Privirea e aruncata pana cand… o blonda buna coboara din masina din fata. Armele din dotare, niste pantaloni albi, stramti, un decolteu de te pierdeai in el si o privire insistenta si ucigatoare. O vad si o urmaresc cu priviri ascunse. Poc, se duce la portbagaj, il deschide si si si si.. ce credeti? Se apleaca pana-n capatul portbagajul sa ia o punga. Aoleu, am innebunit. Pret de cateva secunde am ramas cu gura deschisa iar cele mai negre ganduri au devenit roz, alaturi de chilotii ei albi.. Bineinteles ca miracolul a durat foarte putin, nu stiu cand am avut timp sa si claxonez ca un “badaran” si sa atrag toate privirile soferilor de la semafor.

Eram innebunit, acum mi-am mai pierdut din entuziasm.

Oare s-a lovit rau?

Conduc. Viteza regulamentara, radio urla-n surdina, plictiseala ma bantuie. Ba si incepe sa vina, si vine a dreacului, nu se oprea. Ah, biciclist pe partea cealalta a drumului. Pac-pac, hai sa-l claxonez si sa-l salut.Tit-tit! Tit-tit! Salut nenea si ii fac cu mana. Domnu’ biciclist, foarte galant, a vrut sa ma salute. Dar saracu’, nu a mai apucat. A cazut de pe bicicleta-n sant. Am ras de m-am stricat tot drumu’ dar acum stau si ma gandesc..

Oare s-a lovit? A patit ceva? Si totusi, eu ce vina am?

Alta zi, aceeasi masina, aceeasi plictiseala si acelasi post de radio. A, si sa nu uitam, acelasi sofer. Localitate, 60km/h, era radaru’ si nu stiam pe unde. De ce sa risc? Si incepusem iara sa claxonez si sa salut lumea. Ba, dar unu’ nu ratam. Pe totii ii salutam, asa am invatat la scoala. Pana cand, ce sa vad, unu’ catarat pe scara, salopeta de Electrica pe el. Buf, am gasit de cine sa rad. Il claxonez pe saracu’ om care, bineinteles s-a oprit din treaba si m-a salutat si el la randul lui.

In caz ca un nebun cu un Volvo va claxoneaza si va saluta, sa stiti ca.. n-am fost eu.

Undeva departe

Nu aberez, nu va ametesc dar am o pofta nebuna de scris.

As vrea sa scriu povesti, dar nu ma pricep, as vrea sa scriu poeme, dar dragostea mea sade de multa vreme in bataia inimii cuiva, si totusi ce scriu? Nu scriu nimic, cel mai scurt si ilogic raspuns. Am revenit de pe albia Dunarii, inca mai simt intre degete apa calduta si plina de uratanii. Dar ceva puternic, o zvacnire o simt in umeri. Este inca amintirea salaului de vreo trei kilograme prins in acul unditei mele. Sunt mandru de mine, si de pestele prins!
Pacat ca nu am o poza, dar acum inoata in chiuveta, chinuindu-se sa scape de solzi si mate.

A fost cel mai placut pescuit. Am prins peste, nu gluma. Prin bete mi-au trecut trei crapi la vreun kilogram, salau(cel mai mare peste de pana acum) si opt carasi la jumate de kilogram.
Sunt fericit!