Ghiceşte

E ora 7!! Sunt treaz!! Stai mă, că s-a schimbat ora. Acum e 8, asta înseamnă că am dormit o oră mai mult sau mai puţin, cu toate că cineva mi-a dat un sms pe la 3, nu mai contează.
Boxele urlă o melodie veselă, care îmi dă trezirea în această zi.

Duminică. Se termină o săptămână grea, chiar foarte grea. O săptămână în care am muncit mult (şi fizic şi intelectual), în care am fost criticat de multe persoane (unii chiar au numit posturi cu numele meu, ce onoare:D), în care am supărat (ca de obicei) şi m-am şi supărat pe unii, dar până la nuntă ne trece (”ne” că mă refer la ambele categorii, ai înşeles!?) şi mai ales colecţia de fluturi a crescut(mândru de asta).

p.s. Dacă posturile mele vă dau migrene, nu mai citiţi (nu de alta, dar pastilele se dau doar cu reţetă)

Ba nu.

-Ba da.

-Ba nu…

– Ba da!

Hai mişcă de-aici… N-am timp.

N-avem timp. Hai să avem timp. Hai să facem timp. Cum se face timpul? Mmmm… Adunăm secunde, absorbim aer, rasuflăm secunde. Facem timp! N-ai timp, zici? Foarte bine. Totuşi, vreau să ştiu cum se face timpul, ca să mă droghez naibii cu minute până pot să respir ca lumea.

Poate trebuie să stai trei zile şi trei nopţi să cloceşti o oră. Poate îl scoţi pur şi simplu dintr-o cutie (pe timp) cu multe mărgeluţe şi paiete şi chestii de-ale mamei. Sau poate vine singur.

-Timp? Tiiiimp? Unde eşti?

Ei, rahat. Daca îl chemi, nu vine, proasto.

-Timp….?

N-o să vină. Hai să facem o dramă din asta. Să ne machiem strident, ne punem ciorapi-plasă şi fuste scurte şi începem să jelim până ni se scurge rimelul. (Of, tu).

-Timp.

Mananc un suflet.

Intr-o camera aparent intunecata si totusi luminata de o existenta feroce a unui Cineva (cu majuscula), doamnelor si domnilor, savarsesc un act de canibalism discret. Ma devorez. Incet, cu tandrete. Nu e nimic carnal in asta, ca foamea sau placerea fizica. Pur si simplu ma termin, ma multiplic in nimic. Cumva, imi planuiesc propria nastere intr-un viitor cat se poate de inuman, pentru a preveni…

Ce?

Nimic…Taci. Esti banal.

Ti s-a spus, nu? Ai auzit, ai mestecat informatia si ai scuipat-o in fata celui care ti-a zis-o. Am ajuns in stadiul in care nu-mi mai pun intrebari fiindca stiu ca o sa-mi raspund singura la ele…Si mi-e frica. O frica ascutita, muta, ca o vibratie a cerului si-a pamantului in timpuri diferite. Mi-e frica de raspunsuri. Intrebarile sunt prea umane. Mi-e frica de mine, fiindca varsta imi permite sa n-am asa de multe probleme incat sa uit. Astept tragedia. Astept sa va dati seama cu totii ca nu sunt Nimic.

Dar nu va veti da seama.

Curaj, Frica!

Ai crezut vreodata cu adevarat ca poti sa…

Sa ce? Sa nu faci nimic…Da, am crezut ca nu pot face nimic, si acea zi a fost cea mai buna zi din viata mea. Fiindca mi-am dat seama ca esti ceea ce faci.

E asa de bine aici. Sunt inconjurata de o bezna palpabila care se metamorfozeaza intr-o materie cleioasa, usor modelabila. Si continui sa formez suflete si forme dupa bunul plac…Doar ca nu pot sa le vad, din cauza beznei. Nu stiu de ce toata lumea isi inchipuie bezna ca fiind neagra. Bezna mea e alba. Cu dungi rosii, ca de Martisor. Si cu miros de Frica. E uimitor cat de puternic e mirosul Fricii…E uimitor cat de puternica e ea.

Ati auzit de Frica? E o simpatica si-o dulce. Cateodata ne intalnim la o cafea, dar nu e cine stie ce sufletista, adica, e de treaba si toate cele, dar prea se umfla in pene. Hm, e foarte ingrijita, ca persoana. Are parul blond si lung, trece de mijloc, fumeaza elegant si se machiaza discret. Imi place ca nu reuseste mereu sa-si faca acea codita de tus ca lumea, si ochii ei par mai mereu …Strambi. Poarta mereu la ea o oglinda, nu din acelea micute, pentru machiaj, ci una mare, si mereu vorbeste cu persoana din oglinda. Ii tot spune secrete si se plange de zgomotele scoase de cea din oglinda.

Frica miroase a piele, a carne insangerata.

In oglinda Fricii exista o lume in care toate Fricile capata un nou corp. Si va spun ca nu e prea placut sa-l vezi. Eu…Eu il vad in fiecare zi, si m-am obisnuit cu violenta lui. Nu mai sangerez atat de mult de cand am descoperit ca-i plac dulciurile. Poate…Cine stie, o sa devenim prieteni. Daca inceteaza odata sa-mi mestece carnea.

Crede si cerceteaza.

Da. Adica nu, fara diacritice.

Stau. Da, da (cu glas de bunica)…Da. Chiar asta fac. La absolut orice gand, nu tresare nici un fir de par , nici ala nu e in stare sa “gandeasca”. Fac un efort eroic si-mi pun mana pe frunte. Iti vine sa crezi ca scriu despre mine? Ard.

Intotdeauna mi-a placut expresia asta cand eram mica si aveam febra. Mama era ingrijorata, se uita la mine cu un fel de ironie care spune “Eu sunt mama, eu stiu” si-mi zicea:

-Arzi…

Ard si ieri, dar nu ca azi. Ard si azi, dar nu la fel. Ard si maine…Dar inghet. Stii, daca iti pui mana pe frunte cat ai febra si incerci sa vorbesti cu peretii, iti raspund. Iti spun SIGUR ca vor raspunde. Mie imi raspund mereu.

Cand imi pun mana pe frunte, simt o explozie de piscaturi mititele pe palma, parca vreau sa-mi fac singura rau. Cand eram mica stateam ore-n sir cu palma lipita de fata mai-mai sa ma-ncalzesc un pic. Prin nu-stiu-ce filozofie credeam eu ca daca pui palma pe frunte iti faci febra. Adica, nu ai febra si apoi vezi ca ai febra, e efectul invers.

Micul prinţ

– Citeşte! Trebuie să citeşti! Numai aşa vei ajunge ceva în viaţă!

– Da, mamă! Aşa voi face. Promit, spuse copilul şi zâmbi.

Şi a plecat. A ajuns în camera lui, unde era universul copilăriei. Multe jucării, erau în jurul. Un tren prăfuit era uitat în mijlocul camerei, iar o maşină de poliţie asigura protecţia patului, pe când nişte soldaţi se luptau pe viaţă şi pe moarte pe noptieră. Dacă nu erai atent, puteai face vreun accident aviatic cu zecile de avioane agăţate de tavan. Şi undeva într-un colţ, stătea pitită o minge de baschet. Copilul trânti uşa de perete şi se uită nehotărât. Se uită la carte şi citi titlul:”Micul prinţ”.

De fapt acum copilul ar trebu să ia mingea de baschet, să arunce cartea afară pe geam şi să zică:”N-am nevoie de citit!”. Apoi cu mingea să strice toate jucăriile şi să spargă geamul. Să vină mama lui şi să-l premieze pentru ce-a făcut şi să-l trimită în curtea casei să se joace frumos cu alţi copii. Deci, puştulică iese şi cum trenul nu trece prin curtea lui, îl calcă un Trabant. Frumos, de fapt copilul nu moare, ci se transformă într-un monstru şi de fapt trabantul nu era o maşină oarecare, ci era de fapt un avion care greşise pista. Ok, gata.. Mă duc să dorm..

Ce-am vrut să scriu şi ce-a ieşit…

Hai să emigrăm

Asta e. Am avut şi zile mai bune, am avut şi zile când aveam chef să scriu şi să citesc, zile când cineva pe stradă îmi zâmbea şi mă simţeam bine. Nu este important să cunoşti pe un cineva să-i zâmbeşti, o poţi face doar să te simţi tu mai împlinit.

Nu contează! Chiar nu contează! Faci ce vrei, nu-i pasă la nimeni.De ce? Pentru că toată lumea e ocupată, tuturor le pasă doar de propria persoană.

Când ai privit ultima oară cerul? E aşa frumos. Mai ales acum când vremea e călduţă. Cerul e aşa de senin, dar mai frumos e atunci când se vede într-o zi friguroasă de iarnă. E ca un semn că mai trăieşti cu toate că eşti super îngheţat şi nici măcar sângele nu mai circulă prin vene.

La mulţi ani mie, ţie şi chiar vouă! Ce tare e să fii născut pe 29 februarie să te sune prietenii o dată la patru ani şi să-ţi zică:”Bă, e ziua ta!!” şi tu vei zâmbi amar şi zici:”Da, în sfârşit!”

Dumnezeu a lăsat liberul arbitru să alegem dintre mai multe variante, dar MEC (ministerul educatiei si cercet) se crede Dumnezeu şi o tanti liberul arbitru ce va extrage din urnă un subiect de bac. Chiar, SALVAŢI COPACII!! 1500 de foi ca să-mi printez variantele de bac! Ministerul e degeabist, serios!!

Mărţişor! La Botoşani este obiceiul ca fata să dea mărţişor la băieţi. Oare ce fată se va deranja să-mi dea şi mie unul??

Băiete, de ce plângi?

Frate, găseşte tu rostul! Înţelege ce vrei, nu-mi pasă! Comentează!

Only the Good Die Young

De ce intotdeauna cei buni mor repede? De ce oamenii veseli pe care ii vrem alaturi de noi, taman ei dispar primii? De ce nu pot fi tot timpul langa noi sa ne inveseleasca prin simpla lor prezenta? Si iarasi o mai veche intrebarea de a mea:” De ce exista suferinta?”. Atatea intrebari care nu mai folosesc la nimic.

Dar datoria noastra este sa tinem la ei.Orice ar fi, oriunde am fi. Niciodata nu trebuie sa uitam ca au fost, pentru ca ei nu au disparut, ci traiesc alaturi de noi, merg cu noi, stau in aceeasi banca facandu-ne sa speram ca nu e adevarat. Ii asteptam ca intotdeauna curiosi ce-au facut peste ziua care tocmai a trecut si noi am fost acasa la noi, deci nu ne-am vazut. Ne e dor de ei, pentru ca sunt prietenii nostrii, colegii sau de ce nu familia noastra. Dar ei nu mai vin…

Diana, tu vei ramane intotdeauna in inima noastra, a colegilor tai, a familiei tale. Tu, nu vei pleca dintre noi. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, suflet bland si nevinovat!

Anul 2019

A trecut deja?! Prea repede. Ce-am facut anul acesta:
– am devenit major.. da undeva prin ianuarie s-a intamplat asta
– prin aprilie m-am apucat de blog si cred ca e decizia anului.Nu regret deloc, cu toate ca am avut multi “fani” care au incercat sa ma faca sa regret. Dar totusi am cunoscut multe persoane de treaba cu ajutorul lui. Blogul a devenit incet-incet o parte din viata mea, fiind primul loc unde-mi scriu bucuriile, nervii si de ce nu, deceptiile.
– prin iunie am reusit sa termin clasa a 11 si am plecat prin tabere unde am lucrat ca madrich (instructor). A fost cea mai tare vara, dar si cea mai obositoare. Am plecat pe 15 iunie de acasa si am venit inapoi pe la sfarsitul lui august.

Am reusit sa vad Babele, Sfinxul, Busteniul, Brasovul etc, dar si Budapesta.
Am reusit sa fac si alte proiecte, dar nu sunt chiar asa de importante.
A,da.. am reusit sa ma mut la o alta firma de net.
Ce n-am reusit. Aici lista e prea mare, dar speranta mea pentru 2020 este sa fac ceea ce n-am facut anul acesta.
Per asamblu, anul 2019 a fost un an bun cu suisuri si coborasuri, unde am cunoscut multe persoane, am muncit destul de mult si mi-am facut blogul..
VA DORESC LA TOTI UN AN NOU BUN!

Stare de om prost

Azi mă simt prost. Deobicei nu sunt prost, dar azi m-am simtit ca unul. Nici măcar două fraze n-am putut lega, dar ce bine a fost. Am trăit parcă în altă lume. Nimeni nu mă băga în seamă, dar ştii de ce ?? Pentru că eram omul prost. Aveam lumea mea în care porcii zburau, copiii creşteau, lumea trăia veşnic şi era mereu veselă. Toţi zâmbeau, erau fericiţi. Fiecare işi trăia visul. Ce mai .. era raiul pe pământ.

Ură? Mizerie? Rasism? Antisemitism? Nimeni nu auzise de ele, n-aveau de unde. În lumea mea dispăruseră din dicţionare orice cuvânt care ar jigni pe cineva, deci pacea trona. Şi acum stau şi mă gândesc la acea lume. Oare de ce nu trăim în ea? Cine ne opreşte? Noi înşine. Trăim în secolul vitezei, al Internetului, al sentimentelor fara sentimente.

Totul se rezumă la mailuri, messenger.. în curând o să uităm să şi iubim. Omul a început să caute răspunsurile la marile dileme ale lumii, dar a uitat să se bucure de micile plăceri ale vieţii şi de aceea din în ce mai multă lume e tristă.

Fraţilor!!! Nu mai fiţi atâta de serioşi!! Viaţa e frumoasa, nu înseamnă doar bani, cunoştinţe, note şcolare, ci e mult mai mult. Aveţi doar o viaţă, n-o pierdeţi inutil!