Fac alergie şi de la soare, pe gât şi pe piept în funcţie de decolteul tricoului. Mă miram de ce îmi apar brobonele micuţeeee. Prima dată am crezut că fac şi al3lea bubat, că nu mai ţin minte dacă l-am făcut.
Vorbeam despre o serie de lucruri care mă irită:
Oamenii care se lasă rugaţi. Le place să îi rogi de vreo 3-4 ori, să îi întrebi, să îi bibileşti, să îi mângâi pe suflet, să te enervezi până îţi sar creierii din balamale, apoi parcă-parcă s-ar catadicsi să îţi arunce o explicaţie dată pe departe aşa, adică nici aia în puii ei.
De ce unii dintre noi avem impresia că totu’ ne stă la cur, că fiecare om este obligat să ne acorde atenţia şi răbdarea care, după părerea noastră, ni se cuvin?
Impotenţa Neputinţa de a ajuta. Cum e drace când vezi că persoanele la care ţii au probleme, sunt supărate, sunt în impas iar tu eşti, teoretic, legat de mâini şi de picioare? E aiurea de tot, pe bune.
Scleroza de bătrâneţe, precum şi comportamentul omului bătrân, la general vorbind. Exemplu? Bunicul meu. Este un om care la viaţa lui a trecut prin toate şi, de ce să nu recunosc, a ştiut să se descurce, să îşi întreţină familia, ba chiar să trăiască la un nivel foarte bun.
S-a descurcat deşi a avut probleme destul de mari şi situaţii extrem de dificile, şi eu vorbesc doar despre ce cunosc, dar barem ce nu ştiu? În fine. Pe lângă asta, a fost un om care a ştiut să se facă util, să facă, încet-încet, câte puţin din toate.
Dar hai să vedem, treaba se schimbă. Nu mai suntem în anii 70-80, nu? Treaba s-a schimbat, oamenii de asemenea. Tehnologia, comerţul, industria- toate au suferit schimbări, mai bune sau mai rele, mai mult sau mai ăuţin vizibile.
Acum, tu om la 70 de ani, de ce te încăpăţânezi să spună omu’ ca tine, în pofida faptului că eşti conştient de întorsătura lucrurilor? De ce vrei să iasă neapărat ca tine, să demonstrezi că numa’ tu ai dreptate?
Vreme trece, vreme vine, înţelepciunea nu ţine- părerea mea. Ce mă enervează, de fapt? Comportamentul bătrânilor şi atitudinea lor kind of *aim dă măust inteligent*. Mai lasă şi pe altu’ să vorbească, tată, poate are şi el dreptate.
Stomatologii şi cabinetele lor. Fobie? Cu siguranţă? Senzaţie de genul: “Eu am plecaaaaat de-aici”? Fără îndoială. Da, mâine mă aşez pe scaunul ăla nenorocit. Doamne ajută! Dacă nu postez mâine, să ştiţi că am murit.
Da, da, îmi place să mă plâng şi îmi place la nebunie!
Omu’ care te sâcâie deşi te vede că te enervezi sau că nu ai poftă. EL cică o face în glumă, apoi dacă îţi sare ţandăra şi îl înjuri, tot tu eşti ăla nesimţit. Mă piş. Îmi place să fiu nesimţită.
