Nimeni nu a urlat: băăă, cântaţi nişte maneleeee! Nu! Manelele au apărut, omu’ le-a încercat, unii le-au adoptat, alţii nu. Cert e că unii români, şi chiar mulţi dintre noi, consumăm ceea ce ni se dă.
Exemplul cu maneaua. Nu a fost om să nu asculte una, măcar curiozitate sau din greşeală, auzind la unu în maşină când a fost cu gaşca la iarbă verde, sau mai ştiu eu în ce fel de circumstanţe. Dar a auzit, asta e cert. Acum vine partea a2a când o iei sau o laşi, cum s-ar spune. Mulţi o acceptă, pentru că, în idioţenia lor, nu ştiu să facă diferenţa dintre ce e bun şi ce e rău.
Adică, poate nu ar fi problemă cu manelele, dacă ar şti şi ei să pronunţe corect, să respecte limba română, limba în care pretind a cânta. În fine. Cert e că românului i se oferă, iar el ia, indiferent că e încântat sau nu. Dar e bună, în opinia lui, dacă a apărut pe piaţă.
Altă treaba e cu ţigările, de exemplu. Pe pachete scrie că tutunul dăunează grav sănătăţii bla bla, că nu tre’ vândut minorilor, etc. Sunt enşpemii baliverne, dar pe ei, de fapt, îi doare în cur. Dacă le-ar fi păsat de sănătatea voastră(noastră), nu mai scoteau ţigări, sau orice altă formă a tutunului pe piaţă. Însă pe ei îi doare în cur, tată, singurul interes este acela de a îşi vinde marfa, orice marfă, cu unicul scop de a face bani, bani, bani.
Am tâmpit cu toţii. În ziua de azi, totu’ se bazează pe bani, dar asta e altă mâncare de peşte, nu discutăm acum. Ideea e că românu’ fumează prima dată, apoi încearcă, devine plăcut, bla bla, continuă să o facă, puţini renunţă.
Problema asta este, românul nu spune nu!