Cât de des nu folosim expresia? Suntem la şcoală/facultate/muncă, suntem în oraş cu treburi, obosiţi, plictisiţi, somnoroşi, nervoşi, căutând puţină linişte… ”Ah, înnebunesc!! Vreau acasă”.

Acest ”acasă” n-are doar sens de casă, de un loc unde să stai sau unde ştii că ai mâncare, tv şi pat şi gata, nu îţi mai trebuie nimic. Nu, e un ”acasă” mai special, vrei un ”acasă” liniştit, în care te simţi bine, stai cum vrei, departe de restul grijilor, nu te doare nici de baba de la 3 şi nici de şoferiţa aia tâmpită pe care ai înjurat-o azi în trafic. În acest ”acasă” nu dai de frustrarea de la muncă şi nici de nervi. Cam ideal ”acasă” ăsta, nu?

Mulţi nu-l avem.

Dar tot ”vrem acasă”, tânjim după ”acasă”, aşa cum e el…

Eu mi-am făcut acel ”acasă” ideal, dar e format doar din camera mea. Într-adevăr, poate uneori n-o pot evita pe baba de la 3 (deşi stau la casă…) şi nici n-o pot uita pe şoferiţa tâmpită, dar mă descurc… În schimb ambiţia mea e mare, o să am un ”acasă” extins la mai mult decât o cameră. Şi n-o să fiu doar eu cu mine.