Totul a pornit de la melodia Noapte albastră – Gabriel Cotabiţă. Preparam ceva prin bucătărie cu căştile în urechi şi a picat melodia… Îmi aminteşte de nunţi. Dacă nu de toate, oricum, de cele legate de familia mea şi tot grupul de prieteni de familie clar.

Şi mi-au trecut prin minte toate tradiţiile şi obiceiurile legate de o nuntă. Astea evident diferă, nu doar de la regiune la regiune ci mai extins, în funcţie de ţară/religie etc. Bun, dar luăm doar România.

Mă îndoiesc că tradiţiile pe care le cunosc eu, din Moldova, sunt menţinute strict la fel şi prin celelalte regiuni. Dacă aveţi chef poate povestim un pic despre ele şi ne mai luminaţi şi voi cu detalii din zona voastră, să fim şi noi mai ”cultivaţi”.

Se trag toate tradiţiile astea din superstiţii? Din teama stupidă sau paranoică poate a celor mai în vârstă? Pentru că noi tinerii suntem mai… neîncrezători sau chiar nepăsători la fraze de genul ”vezi să nu…. că o să îţi meargă rău”. Eu una mă enervez şi când se mai sperie mama că mă întorc de la poartă înapoi în casă că am uitat ceva:

”Pffff, de ce te-ai întors? Trebuia să strigi, îţi aduceam eu, de acu îţi merge rău. Să ai grijă!”
”Aha… până strigam, până auzeai, până veneai, până îţi spuneam, până mergeai să găseşti şi apoi să-mi aduci… Las` că nu păţesc nimic”

Îmi amintesc nunta soră-mii. Momentul plecării de acasă cu tot cu naşi, mire etc. spre starea civilă. Frumos, toată lumea în maşini, ameţeală cu ordinea maşinilor, întâi cameramanii, apoi naşii, mireasa sau mirele, cum era că nu mai reţin. Oricum, tradiţia spune că mireasă nu trebuie să întoarcă capul în spate pe drumul ei spre…viitor. Ei, prin ameţeala aceea cu ordinea, când toată lumea căuta să ”fixeze” lucrurile (bineînţeles, bărbaţii: începând de la tata şi terminând cu băieţelul mic al vecinei), sor-mea se impacientează. De ce nu pornim? Ce se întâmplă? Şi are tendinţa să se întoarcă. Repede mama:

”Alina! Nu te întoarce că aduce ghinion.”
”De ce?”
”Că întoarcerea este asociată cu faptul că regreţi, îţi întorci capul şi privirea spre casă de parcă ai tânji să mai fii în ea, tu practic acu îţi iei zborul…” Bun, bocete…

În biserică. Scena în care se înconjoară masa de 3 ori. Mătuşa mea:

”Alina, calcă-l pe picior!!”
”Huh?”
”Calcă-l fată pe picior!
”De ce?”
”Ca să fii tu capul casei, tu să decizi, să ai ultimul cuvânt etc.”

Eu nu mă puteam abţine din râs. Asta e varianta pusă în practică a expresiei ”A-ţi ţine bărbatu` sub papuc”, nu? :)) Evident, nu l-a călcat. Mătuşă-mea foc şi pară: ”De ce n-ai făcut-o? Of măi fată…” ”Lasă, amândoi decidem, nu el şi nici doar eu.”

Ieşirea din biserică şi mersul la sală. Lumânările. Aprinse. V-aţi prins? Sunt aprinse dom`le, aşa să rămână! Şi aici explicaţia şi… nu ştiu, intimidarea pentru a respecta obiceiul e mult mai crud.

”Ai grijă să nu vi se stingă lumânările. Le ţineţi bine şi puneţi mâna cealaltă în faţa flăcării.”
”Ok… Dar ce e?”
”Eh… se zice că cel căruia i se stinge lumânarea moare înainte…”

Super conversaţie în ziua nunţii. Ah, ador tradiţiile astea.

Mai sunt multe, una mai ciudată decât cealaltă. Dar clar au legătură cu superstiţiile, cu teama stupidă şi cu… încercarea de a găsi scuze/pretexte/motive pentru care ar eşua ceva? Mi-o şi imaginez pe mătuşa mea acum, dacă ar auzi-o pe sor-mea că s-ar plânge de atitudine a cumnatului, cum i-ar spune: ”Aha!! Eu ţi-am zis fată dragă, acu x ani în biserică să-l calci pe picior.” Ea nu, Batman, Batman. Ei poftim! :))

Am făcut un poll. Bănuiesc deja răspunsurile voastre, însă m-ar mai interesa un aspect. Dacă răspundeţi cu ”da”, dacă admiteţi că sunt puerile sau tâmpite tradiţiile, care sunt motivele voastre pentru care totuşi le-aţi respecta? Lumea, părinţii? Pe care le-aţi respecta?