Da’ ştiucrying că e greu să pierzi persoane dragi, importante, iubite, nu?
Ştii, pe unii chiar îi traumatizează chestia asta şi nu e de mirare . . . mai ales dacă persoana respectivă joacă un rol cu adevărat important în viaţa ta.

Sunt două feluri de pierderi, dacă e să le luăm aşa . . .
1. Când pierderea este definitivă, vorbim despre moarte. Ea este graniţa pierdută dintre două trupuri, nu neapărat şi dintre suflete. Oricum ar fi, este dificil, uneori devine insuportabil, mai ales pentru cei slabi de înger. Nu este aşa uşor ca viaţa să îţi răpească persoanele în care tu puneai speranţe, care îţi serveau drept sprijin, sau care îţi înveseleau, pur şi simplu, ziua prin simpla prezenţă.

2. Când pierderea este cauzată de o circumstanţă sau de o prostie, de neîncredere. Poate fi la mijloc şi un motiv întemeiat, deşi se întâmplă destul de rar.
Ştii, mulţi “suferă” sau suferă (cu adevărat) în urma unor astfel de pierderi şi se plâng, şi se dau cu capu’ de pereţi, dar nu fac nimic pentru a îndrepta situaţia.
E greu să fii departe de cei dragi, chit că asta presupune distanţa fizică sau psihică. E greu să nu ai parte de ceea ce îţi doreşti, în general.

Spuneam că multe persoane rămân traumatizate în urma pierderii unei persoane. Starea emotională în momentul în care se produce o despărţire sau o pierdere a unei persoane apropiate devine dezechilibrată la un număr foarte mare de persoane. O parte din ele apelează la psiholog, altele se închid în sine şi îşi plâng durerea.
În mod implicit, se intră într-o stare emotională similară unui travaliu de pierdere. Acest travaliu nu urmăreşte să redea viaţa unei persoane pierdute sau să aducă cuplul înapoi. Scopul travaliului este de a marca pierderea unei dimensiuni importante din viaţa unei persoane