Nu stresaţi florile!…

De curând, plictisindu-mă şi nefiind nimic prin preajmă, vreun parc sau altceva, unde să te mai poţi destinde, am considerat că e destul de relaxant să intru într-o piaţă de flori. Nu ca să cumpăr flori, nu că nu aş fi dorit, dar ar fi obosit, săracele, dacă le purtam cu mine peste tot pe unde aveam de umblat. Doar să mă plimb printre ele şi să le admir.

Teoretic, e foarte relaxant, nu şi practic uneori. Asta atunci când dai acolo peste oameni care de cum te văd încep să te streseze cu întrebările sau se mai şi ceartă care să vorbească primul şi care nu cu potenţialul client.

Această situaţie nu poate fi decât stresantă. Atât pentru cel interpelat, cât şi pentru sărmanele flori. Că florile se stresează de vorbele brutale şi violente e un fapt dovedit. E dovedit că ele plâng când li se vorbeşte urât şi că se bucură când sunt alintate.

Deşi simbol al gingăşiei, de multe ori o floare pe care o dăruieşti a devenit golită de sens, ca emoticonurile folosite din abundenţă. Cât de frumos e să dăruieşti sau să primeşti o floare! Şi totuşi… Buchetul de multe ori nu e făcut corect. Ca să dăruieşti o floare nu sunt deajuns doar florile.

Nu sunt ele vinovate, desigur, atunci când sunt banalizate, transformate, fără voia lor, într-un efect de suprafaţă ( aşa cum şi o melodie într-o limbă poate fi mai de efect decât în alta), într-un gest, ce-i drept, bine intenţionat, dar ce ţine de obicei, de obişnuinţă şi de datorie, de o zi, de un timp…

În buchetul cu flori nu e de ajuns doar floarea. Sau florile. De obicei, lipseşte ceva… Când o dăruieşti, poţi uita să pui în buchet şi sufletul tău. Adică să mai pui încă o floare. Nu doar teoretic…

Şi florile se dăruiesc definitiv, nu se mai iau înapoi. Nici una, nici cealaltă… Iar când nu o poţi dărui pe cea concretă, e de-ajuns doar cea nevăzută, dar la fel de reală…

Copyright © Sorinel.info