Invadare vâscoasă

Te răsuceşti pe toate părţile, simţi ceva mişcător care te jenează. E tocmai în.. nas. Întuneric rău, pui laba şi începi să te scormoneşti..

Învârţi, răsuceşti, bagi mai adânc. Nimic. E un muc timid care se ascunde-n labirintul nazal. Îl recuperezi din groapa în care căzuse şi acum încerci să scapi de el. Şterge-te uşor şi lasă sub birou, nimeni nu va şti că deţii o întreagă armată acolo. Sunt slinoşi, uscaţi şi foarte cuminţi. Nu fac gălăgie, nu cer de mâncare şi, în plus, pot acoperi un loc rămas liber.

Doamna curioasă din dreapta, ochelaristul din stânga, culoarea verde a semaforului, telefonul care sună, etc. Flagrantul s-a comis! Te suceşti, te ştergi atent la nas în exteriorul lui cu o mişcare lejeră şi dezinvoltă ca şi când un coşuleţ, o mâncărime fină, un fir de praf îţi distrăgea atenţia. Renunţi pentru moment! Gândurile tale s-au mutat în nas ( pe strada Nas nr 1, Bloc N, la etaj cum urci pe stânga)! Te relaxezi după ce ai prins lighioana şi revii la viaţă: “Mişcă-n morţii tăi că e verde! Sunt ecologist..”