“Are nouă vieţi.Poţi să o arunci de la balcon,oricum va cădea in picioare.Hai incearcă,nu-ţi fie frică!!”…o frază dintr-o discuţie purtată cu fratele meu,undeva la vârsta de 5-6 ani când tata s-a îndurat de noi după multe rugăminţi pecetluite cu lacrimi de crocodil si ne-a luat o pisică.Mai bine n-o făcea,a trecut prin prea multe sărăcuţa.Eh,copii entuziasmaţi !…

Şi noi,oamenii,avem nouă vieţi!De fapt nu,avem mult mai multe.Avem câte vrem!Putem muri ori de câte ori vrem într-o zi!Şi reînvia imediat!…Fiecare îşi alege,în funcţie de cât de mult doare.Sau de cât de mult vrem să ne doară.Şi totuşi,dar până când tot mereu?

Suntem tari,suntem luptători.Oricât am sta in “moarte clinică”,găsim calea de întoarcere,TOT TIMPUL! Nu avem nevoie de aparate care să ne ţină în viaţă.Avem nevoie doar de iubire!Din toate punctele de vedere.De atenţie şi înţelegere.

Mi-e dor de copilărie.Când totul era frumos şi nou!!Cu întrebări şi griji specifice vârstei…sincere şi nevinovate…croşetate însă mereu cu răspunsuri si soluţii.

M-am săturat să văd pe stradă numai lume tristă,gri.Priviri reci fără de speraţă.Gânduri in finaluri apocaliptice.
Da, e greu.Însă..de ce să nu schimbăm,când putem?Nu există nu pot,există nu vreau!Într-un fel sau altul,poţi schimba!Cât de puţin.Şi tot e mai bine!Bucuraţi-vă!
Chiar e posibil…2 copii de 5-6 ani au reuşit!…Pisica a căzut in picioare!TOT TIMPUL!;)