Aveţi şi voi perioade în care simţiţi că lumea se termină dacă nu faci lucrurile x, y, z repede, exact azi şi fix în momentul respectiv?

Nu ştiu ce am, uneori sunt foarte relaxată şi comodă, nu mă interesează de nimic. Alteori, cum ar fi zilele astea, am impresia că am 15 mii de lucruri de făcut, o grămadă de probleme pe cap şi că dacă nu le termin şi nu le fac (toate de care îmi amintesc) în ziua respectivă, e foarte grav.

Mă simt tot mai obosită. Ar spune unii că sunt aşa pentru că am bacul şi deh, mă chinui cu învăţatul. Da` de unde? Încă stau foarte relaxată în privinţa asta, nu m-am ambalat (probabil o voi face prin aprilie, mai :)) ).

Aveţi un program fix? Sau cât de cât format, pe care încercaţi să-l respectaţi? Eventual unul de pe o zi pe alta… Eu mă gândesc noaptea (sau ar trebui să spun dimineaţa, că mă culc în general după ora 1), înainte să adorm, la programul de mâine. Unde merg, ce am de făcut, cât stau, ce fac când mă întorc acasă etc.

Dacă aş privi lucrurile la fel cum le privesc în perioada bună, când sunt relaxată, acum nu fac nimic ieşit din comun şi foarte solicitant. Pur şi simplu mă agit eu…

Ce am mai observat e că uit tot mai repede. Dacă acum spuneam că… nu ştiu… deschid un tab să caut ceva şi mă întrerupe cineva din procedura asta, dar pentru puţine clipe, când revin nu mai ştiu ce voiam să fac. Mi-am propus să-mi iau notes si să pun pe monitor ce am de făcut… Poate îmi revin.

Până una alta, pun unul şi aici. Îmi uit ideile şi mă enervează la culme. Mi se întâmplă să mă gândesc la ceva şi să-mi vină idei de tot felul care îmi trebuie la proiecte, dar dacă nu le notez, uit mare parte din ele.

Mă gândeam acum câteva ore la mama mea. De aici mi-au trecut prin minte tot felul de întrebări. Mama îşi petrece toată ziua acasă. Nu mai lucrează de mulţi ani, deşi e tânără (în sensul că nu a ieşit la pensie datorită vârstei, ci a sănătăţii…). Mă gândesc la cum stă în casă o zi întreagă, zi de zi, an de an… Iese rareori, când mai merge la spital ori să facă piaţa. Asta vara… Iarna refuză tot mai mult să iasă, aşteaptă să aducă tata tot ce îi scrie ea pe o foaie sau îi spune la telefon.

Ce e bine e că stăm la casă. Mai iese în curte, chiar dacă nu ar vrea trebuie s-o facă, cel mai des din cauza lui Karis. Totuşi, nu se plictiseşte? Să te uiţi la televizor o zi întreagă, să mai vezi ce faci prin casă, eventual în bucătărie. Dar totuşi…

Oare dorinţa noastră de socializare, nevoia de comunicare, de mişcare, se manifestă doar când suntem tineri? De la 35-40 de ani încolo simţim nevoia să ne refugiem în casă?

Şi eu sunt destul de…comodă. Îmi place să mă răsfăţ în casă, în special într-o zi friguroasă de iarnă. Dar am şi momente în care simt nevoia să ies, să fac ceva, să vorbesc şi cu altcineva decât cu ai mei sau prin telefon.

Vă vedeţi pe la 50 de ani lenevind în casă zi de zi, cu rare excepţii? Dacă nu aţi lucra (hai visaţi, gândiţi-vă că veţi fi plini de bani şi nu veţi fi nevoiţi să lucraţi 😀 ) aţi petrece ziua în faţa televizorului sau cu o carte în mână? Sau aţi căuta să lucraţi totuşi ceva acasă (să tricotaţi, să reparaţi diverse – în cazul bărbaţilor de cele mai multe ori, să aveţi grijă de nepoţi etc)?

Mi-a povestit mama acum 5 minute de o ştire de dimineaţă. Un nebun idiot, că altfel nu pot să-l numesc, dintr-un sat, şi-a legat câinele de gard după ce i-a mâncat o găină. Dar l-a legat în aşa mod încât să nu poate sta jos câinele. Mi-a explicat mama că stătea cumva urcat pe gard cu lăbuţele din faţă şi cu capul ridicat, ca să nu fie sugrumat.

L-a ţinut 2 zile aşa, fără să-i dea mâncare. Vecinii au încercat să-i dea drumul dar omul îi alunga. Într-un final au chemat poliţia, dar şi vecinii proşti, ce dracu n-aţi chemat mai repede pe cineva sau să-i daţi voi drumul, chit că cretinul ăla mornăie să nu faceţi asta?

E un suflet acolo fraţilor, nu e un obiect. Nu s-a legat un lemn de gard în modul ăla de se putea spânzura. S-a legat un animal care are suflet, care mişcă, are nevoie de apă, de mâncare. E câine, ce dracu. Şi dacă ţi-a mâncat o găină, de ce crezi c-a făcut-o? Că era probabil cu burta prea plină de la câtă mâncare i-ai dat nu? Prostule!

Cică a spus că vroia să-l înveţe minte să nu mai mănânce găini. Şi apoi că vroia să-l chinuie lent, sau ceva aşa. Ce te-aş lega şi eu de-un copac şi să te ţin aşa, nu doar 2 zile…

Din păcate, câinele nu are mari speranţe. E dezhidratat… Mama a spus că era aşa frumuşel, roşcat…

Mă gândesc la scumpa mea Karis. Eu stau la casă şi am avut odată nişte răţuşte mici, scoase de la incubator. Îi plăcea tatei să se ocupe cu asta. Fiind micuţe, stăteau prin curte. Karis se minuna când le vedea şi încerca să se joace cu ele, le împingea cu botul (care nu e chiar micuţ ). Unele au murit, dar nu o să mă apuc să o tai pe Karis sau eu ştiu ce.

Nu spun că a fost ok ce a făcut, dar nu are mintea noastră, să se gândească că îs mici şi fragile. S-a întâmplat, data viitoare am ţinut minte să nu o lăsăm în preajma lor. Dar Karis e încă vie şi bine îngrijită. Despre căţelul de la ştiri nu se poate spune acelaşi lucru…

Minunile României, din punctul meu de vedere. Nu, nu voi spune de minunile acelea alese, votate, nominalizate: case, statui, clădiri, biserici, cimitire, lacuri etc.

1. Mâncarea tradiţională. Ahh, ce poftă mi se făcu. Cine nu visează la nişte sărmăluţe cu foi de varză, cu mămăliguţă caldă şi smântână? Cine nu adoră friptura bunicii, când se adună toate neamurile la ţară? Când eram mică şi se făceau mesele afară, la buni, vara, era un deliciu. Sunt atâtea mâncăruri, modificate oarecum de fiecare regiune în parte. Dar şi în asta constă noutatea. Dacă merg în Oltenia acum şi mănânc ceva cunoscut deja de aici, nu voi simţi chiar acelaşi gust. Fiecare regiune îşi pune amprenta sa.

2. Relieful României. Norocoşi suntem! Avem munţi. Avem mare. Avem dealuri, câmpii, luncă, Dunărea. Gândiţi-vă la Moldova. Doar dealuri joase şi câmpii. Altitudinea maximă la ei e până în 450. La noi depăşeşte 2500. Şi ai de unde alege.

3. Scriitorii. Îmi place Eliade în mod deosebit. Îmi plac şi poeziile lui Eminescu, dar şi ale lui Bacovia, deşi par la poluri opuse 🙂 Gingăşia de la Eminescu faţă de pesimismul lui Bacovia.

“Liceu, cimitir al tinereţii mele…”. Eh, la mine nu a fost chiar aşa 🙂

Am menţionat doar 3 scriitori, dar sunt mulţi cu care ne mândrim.

4. Gimnastica. În general sportul, sunt câteva sporturi în care ne-am afirmat. Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Leonard Doroftei, Ilie Năstase, Ţiriac ş.a

5. Sărbătorile şi obiceiurile. Crăciunul, Paştele… Chiar dacă suntem atei sau mai puţin credincioşi, toţi simţim sărbătoarea. Poate doar pentru că toţi în jurul nostru se agită atunci, poate pentru că ne bucurăm şi noi, trecem toţi prin modificările din preajma sărbătorilor, tradiţiile, colindele, dusul coşului la biserică la sfinţit de Paşte şi altele.

Acestea mi-au venit în cap acum. Completaţi şi voi, cine doreşte, cine pofteşte.

Majoritatea telefoanelor afișează mesajul „SIM Network Unlock PIN” sau „Enter network lock control key” atunci când în telefon este introdus un SIM dintr-o altă rețea, diferit de furnizorul de rețea original. Și există, de asemenea, un câmp desemnat unde să introduceți codul.

Dar, uneori, acest mesaj nu este afișat. În schimb, telefonul dvs. poate afișa pur și simplu mesajul „Blocare rețea” sau „Network Lock” sau „Network unavailable”, fără câmp unde să introduceți codul. În eventualitatea ca telefonul dvs. să nu solicite codul de deblocare a rețelei, există câteva metode care pot fi utilizate pentru ca mesajul „SIM Network Unlock PIN” să fie afișat.

Pentru generarea unui cod aveti nevoie de un serviciu precum cel oferit de smartunlock, bazat pe codul imei al telefonului. Trebuie sa introduceti codul imei si apoi veti obtine un cod de deblocare gratuit.

Samsung nu cere codul de deblocare
Metoda #1: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați #7465625*638*# După ce vi se solicită codul, introduceți codul de deblocare din 8 cifre.

Metoda # 2: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: #7465625*638*COD#

Metoda nr. 3: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: #0111*COD#

LG nu cere codul de deblocare
Metoda #1: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați 2945#*număr de model#. De exemplu, dacă ai un LG Prada P940 introduceți 2945#*940# sau dacă aveți un LG Optimus L3 E400 introduceți 2945#*400#

Metoda # 2: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: 2945 # * 71001 #

Metoda # 3: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: *#865625#

Motorola nu cere codul de deblocare
Metoda # 1: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați # 073887 *

Metoda #2: Accesați ecranul de apelare de pe telefon ca și cum ați efectua un apel și apăsați: #786074*

Asta e. Am avut şi zile mai bune, am avut şi zile când aveam chef să scriu şi să citesc, zile când cineva pe stradă îmi zâmbea şi mă simţeam bine. Nu este important să cunoşti pe un cineva să-i zâmbeşti, o poţi face doar să te simţi tu mai împlinit.

Nu contează! Chiar nu contează! Faci ce vrei, nu-i pasă la nimeni.De ce? Pentru că toată lumea e ocupată, tuturor le pasă doar de propria persoană.

Când ai privit ultima oară cerul? E aşa frumos. Mai ales acum când vremea e călduţă. Cerul e aşa de senin, dar mai frumos e atunci când se vede într-o zi friguroasă de iarnă. E ca un semn că mai trăieşti cu toate că eşti super îngheţat şi nici măcar sângele nu mai circulă prin vene.

La mulţi ani mie, ţie şi chiar vouă! Ce tare e să fii născut pe 29 februarie să te sune prietenii o dată la patru ani şi să-ţi zică:”Bă, e ziua ta!!” şi tu vei zâmbi amar şi zici:”Da, în sfârşit!”

Dumnezeu a lăsat liberul arbitru să alegem dintre mai multe variante, dar MEC (ministerul educatiei si cercet) se crede Dumnezeu şi o tanti liberul arbitru ce va extrage din urnă un subiect de bac. Chiar, SALVAŢI COPACII!! 1500 de foi ca să-mi printez variantele de bac! Ministerul e degeabist, serios!!

Mărţişor! La Botoşani este obiceiul ca fata să dea mărţişor la băieţi. Oare ce fată se va deranja să-mi dea şi mie unul??

Băiete, de ce plângi?

Frate, găseşte tu rostul! Înţelege ce vrei, nu-mi pasă! Comentează!

Se facea ca acum cativa ani, in copilaria mea, sa nu existe urma de calculator, internet sau playstation. Pur si simplu, imi umpleam timpu’ ca orice copil, uitandu-ma la desene animate. Aproape singurul lucru comun al copilariei mele si a celei existente acum.

Acum, copiii se distreaza jucandu-se NFS pe calculatoru’ sau butonand telecomanda imensului robot. Stau, ma uit la ei si sunt atent la ultimile minunatii ale tehnologiei. Observ cum au evoluat lucrurile si imi dau seama ca nu e ceva rau ca nu inteleg sa mai asamblez o jucarie ciudata. La o varsta destul de mica, la nici 4-5 ani, deja butoneaza calculatorul de la un capat la altul si mai ajung sa-si invete si parintii. In schimb, eu la 4-5 ani de-abia descopeream mania caruciorului cu rulmenti, iar in sange se ingloba un pigment piroman. Pocnitori, bubuitori si alte trasnai.

Aveam un intreg arsenal de pocnitori. De la cele mai simple, alea cu surub si cu catran, pana la cele facute dintr-un spray si incarcate cu carbid. Iesirile-n cartier se lasau cu zgomote destul de puternice. Ne mandream si faceam concurenta care prastie trage mai departe. Apai, sa nu mai zic ca pe la vreo 6-7 ani au inceput sa apara pistoalele cu bile, sa vezi atunci, nenicule, cum culegeam bile de pe jos.

Nu ascultam muzica la iPod si nici nu vorbeam la telefon mobil cu camera. Muzica, si aia o cumparai, o ascultam la un casetofon Panasonic pe care, din pacat, l-am pierdut.

Multe jucarii am avut, dar niciuna nu se putea compara cu astea de acum. Aveam masini cu telecomanda, dar avea fir. Imi doresc sa-mi fi amintit mai multe despre gadgeturile copilariei, dar vad ca nu pot. Pacat, Dorele, pacat.

Odata am spus ca 8*7 face 46, a ras de mine o scoala intreaga si inca 4 clase. Nimeni nu a vrut sa-mi spuna adevarul.Afara soare-mi intra sub tricoul meu colorat, caldura ma moleseste si sub calmitatea am zis: Lasa ca ma fac eu mare! ..tot o sa aflu’ eu adevarul.
Pana atunci stau si ma chinui sub extrema greutate a integralelor definite, ma scarpin usor la tampla cu cartea de romana.

Nu-mi arde nici de ics si nici de igrec. Vreau sa plec, undeva-n multicolora lume. Am ajuns sa vad patratele in loc de blonde, cifre in loc de fuste scurte. Cand se va termina aceasta rocada? Cand regele-si va preda regina in cel mai obscur moment? Va stii cineva ca candva, cand soarele ardea, Andu statea si privea.. fustele pe care le zarea? In fiecare seara, o alta problema incearca sa mai simt cate ceva. Mintea mea, vicleana, depaseste orice obstacol, sare peste fiecare groapa dar de fiecare data se prabuseste inainte de final. Exercitii, musca-ti din mine! si ajutati-ma sa va depasesc.

Nu mai am timp, carne sau oase in corp. S-au dezintegrat oadata cu ea, cu matematica.
Vreau sa scap, sa-mi recap inima, o bere rece, o blonda care sa treaca prin fata blocului, la munte, sa ma relaxez, fluturi in stomac, sa ma plictisesc, sa numar frunzele care cad, sa numar cainii care se pisa la roata masinii, un sarut pe alea blocului. Vreau!

Un baiat cu ochii mari scria exercitii pentru bacalaureat, un profesor statea si le citea…

Invartindu-ma in jurul cozii, dupa o paine sau un suc, realizez nebunia creata de o sarbatoare importata din tari straine. Vorbim usor si deschis despre banala zi de Valentine’s Day. Mi se pare o nebunie, o ticneala care isi arunca sageti cu destinatia unei boli mintale. Situatia te infiripa sa culegi aerul important si fitos al necunoscutilor de langa tine. Simtul practic si cel al rusinarii, te implica in alegerea cadoului perfect de ziua indragostitilor.

O chestie ireala, absolut banala. Daca tu iubesti persoana de langa tine, nu-i declari sentimentele printr-un simplu sau un oarecum luxos cadou. Dragostea nu poate fi cumparata cu ajutorul lor, dar totusi pentru unii sau unele, aceasta se poate impartasi. Trist. Ne luptam in frunze aramii si papile gustative ale dragostei, nu in accesorii scumpe sau cine stie ce telefon mobil. Mi se pare totusi penibil sa-i spun cuiva ca o iubesc,asta numai pentru ca este ziua indragostitilor si asa am fost invatat de nenorocitii aia de americani.

Imi doresc sa fur microfonul presedintelui si ca o dictatura cuvantul meu sa pice voi sau poate ideea mea renascentista despre ziua indragostitilor. As vrea sa va pot spune ca o dragoste curata nu poate fi furata printr-un schimb imbecil, platirea unei sume de bani pentru cumpararea unui lucru luxos. Asa o dragoste poate fi lasa pentru o runda a doua, runda intereselor. Dragostea o poti castiga impunandu-ti sentimentele, soptind minute intregi cuvinte lucioase si slefuind gesturi tandre.

Nu ma lupt in cadouri siropoase, probabil doar ceva simbolic dar in acelasi timp romantic si usor de apreciat. Nu vreau sa ma ascund dupa cutia infasurata de o funda mare rosie, atat de mare incat sa-mi ocupe expresia fetei. Nu vreau sa fiu batut de vantul rece al dragostei in semn de folosire. Pur si simplu, nu vreau.

Cuvinte usoare si simbolice imi atarna usor in sirul desfacut de idei. Gandul imi fuge direct la un cadou simplu si romantic.

Acelasi copil care uraste acesta sarbatoare,
Andu.

P.S.: E zi dezlegata la Ballantines. Savoare spornica..

E vineri, soarele incearca sa ne zambeasca intr-un mod cat mai autentic. Lumea este vesela si cateodata induiosata de cantecul maiastru al pasarilor. Dispareti, pasari nenorocite si odioase. Luati-va zborul in ritm cat mai alert. M-am saturat de sunetele voastre.
Toata lumea e fericita, numai eu am o stare ordinara de un sec incredibil. Stau si imi amestec gandurile in niste amarate de variante. Plec, vreau sa las balta tot.

Alerg, sunt uimit de ce vad in jur. Inca mai alerg si starea ordinara tot nu mi s-a schimbat. Incerc sa aleg alta modalitate. As alege sa fiu nenorocit, cretin si sa spun lucrurilor pe nume. Dar nu pot, ceva imi tine aceasta miscare regretabila. Vreau sa scap de sub monopolul stresului si al unei vieti constante in care majoritatea lucrurilor se repeta intr-un singur tipar. Trag cu forta gratiile ce-mi imprejmuiesc viata si cu asta incerc sa ies din monotonie.

Mi se face foame de la atata vorba. Nu ma hotarasc ce sa fac si, in cele din urma, deschid frigiderul. Doar sarmalele ma satisfac, dar nu mai vreau! Vreau sa incerc ceva nou. Ramele sau furnicile ar fi o alegere perfecta. Nu le gasesc. Prind o musca si o pun in tigaie. S-a ars, la naiba cu mustele! Totusi renunt la indoieli si desfac sticla de Jack. Iau o gura sanatoasa. Parca sunt mai multumit, dar in acelasi timp si linistit.

Andule, incearca sa fii verde ca frunezle unui copac, imbata-te sau incearca sa-ti stimulezi cat mai repede rapirea. Nu reusesc, ma retrag la marginea abrupta a drumului, as vrea sa incerc sa-mi arat irezistibila parte a corpului tuturor trecatorilor. As vrea sa ma duc direct la vecinul de la trei si sa-i adresez doua bagari sau penetrari in ale lui rude pentru toata bocanelile suferite pana acum. As vrea sa ma duc sa-i spun blondei care trece acum pe drum sa-mi faca o teava. As vrea sa-i spun barmanitei ca este o curva. As vrea sa-ti spun tie, tu asta care ma citesti, ca esti un imbecil ca citesti lucrurile astea. As vrea sa incerc multe. Toate cu deznodamantul unei schimbari in viata.

Ma aflu sub influenta unei stari indoielnice. Feriti-va!.. pot musca.

Sorinel, fa ceva cu viata! Scapa de viata plictisitoare..