Am rețeta cea mai bună. O foaie albă, fie ea și virtuală, o tastatură neagră murdară și multă voie bună sau nu chiar, dar un dor teribil de scris. Mi-aș dori ca ideile să curgă ca timpul. Fiecare secundă să fie o nouă idee. Dar totuși unde am ajunge, dacă ar fi așa? Departe, poate am ajunge acolo, chiar.

Am scris 3 rânduri care în mod cert nu-ți vor schimba viața. De fapt nici măcar titlul nu te va atrage să citești ce scrie aici. Te chinui, dar nu realizezi de ce. Probabil ți-e foame sau ești de la casa de copii. Știai că îmi place mai nou să văd oameni triști? Sau crispați? E noul meu hobby, dar cel mai bine mă simt când văd un om. Un om adevărat, nu toate copiile astea ieftine (nu neapărat chinezești) ce umblă prin oraș.

Afară bate vântul, iar lumea se grăbește către nicăieri. Șefii tot șefi sunt. Atunci când te aștepți mai puțin vin să te pună la muncă.De aia mi-am iubit întotdeauna șefii. De fapt nu i-am iubit. De fapt mi-au plăcut toți șefii pe care i-am avut, mai puțin unu singur.Ăla, a ajuns șef dintr-o greșeală…

Mi-e dor de liceu, dar asta va fi tema următorului post. Acum plec la o conferință ….